John Locke
29 august 1632 - 28
octombrie 1704
John Locke (29 august 1632 - 28
octombrie 1704) a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea,
preocupat mai ales de societate și epistemologie.
Biografie
S-a născut la Wrington, Anglia; studiază mai întâi la
Londra, apoi trece la Oxford, manifestând o deosebită preferință pentru
studiile exacte, medicină și filosofie. În anul 1665 este secretar de legație
la Cleve, pe lângă Sir Walter Van,
dar pentru scurtă vreme, două luni. Întors de la Cleve în Anglia, cunoaște un
an mai târziu pe Lordul Anthony Ashley,
care va fi ridicat ceva mai târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se
împrietenește și în a cărui casă va îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de
medic precum și pe acela de educator. Prietenia cu lordul Anthony Ashley a decis și peripețiile vieții lui John Locke.
Împărtășind împreună cu acesta răspunderi politice, fiindu-i secretar și atunci
când prietenul său a fost Lord Cancelar cât și atunci când a fost
prim-ministru, el a trebuit să-l urmeze pe Shaftesbury
și când acesta a trebuit să se refugieze în Olanda în urma conflictului cu
regele, unde trăiește luându-și diferite nume și schimbând orașele, pentru a nu
fi descoperit, de la 1683 până la 1689, când se urcă pe tronul Angliei Wilhelm de Orania. Întorcându-se în patrie,
el este numit mai întâi „Commissioner of appeals" iar apoi „Commissioner
of trade and plantages". John Locke moare la Essex la 28 octombrie 1704...
Locke a
continuat linia empiric-materialistă a lui Bacon
și Hobbes, fundamentând orientarea
senzualistă în teoria cunoașterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influențe, se intitulează: „An
essay concerning human understanding” („Eseu asupra intelectului omenesc”),
1689-1690. Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute, Locke afirmă în această operă că toate cunoștințele provin din
experiența senzorială. După el, mintea omului este la naștere ca o foaie
nescrisă (white paper, void of all characters) (tabula rasa): În intelect nu
există nimic fără să fi fost înainte în simțuri. Locke a făcut totuși unele concesii idealismului, admițând, alături
de experiența internă, ca un izvor de sine stătător al cunoașterii și formulând
teoria calităților secundare, după care calitățile secundare (culoarea, gustul,
mirosul etc.) ar fi subiective și numai calitățile primare (întinderea, figura,
mișcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv. Locke nu înțelegea specificul calitativ al rațiunii în raport cu
simțurile și rolul ei activ.
Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia rațiunea nu face
decât să combine și să separe ideile simple furnizate de simțuri, l-au
determinat pe Engels să-l considere,
alături de Bacon, drept întemeietor
al metodei metafizice în filosofia modernă.
A fost unul din întemeietorii deismului. Datorită contradicțiilor
sale, filosofia lui Locke a slujit
drept punct de plecare atât materialismului secolului al XVIII-lea cât și
idealismului subiectiv a lui Berkeley.
Prin lucrarea sa „Câteva păreri asupra educației”
(1693), care a înrâurit puternic dezvoltarea pedagogiei în secolele XVIII-XIX, Locke a preconizat educarea în familie
a unui gentleman de tip nou, purtător activ al spiritului întreprinzător
burghez. Ideolog al compromismului încheiat între burghezie și nobilime după
revoluția engleză din secolul al XVII-lea, Locke
a fost un partizan al monarhiei constituționale.
John Locke
este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui
curent epistemologic care susține că toate ideile noastre provin din simțuri,
că își au fundamentul în experiență. Locke
nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician
al cunoașterii. El își propune în lucrarea lui fundamentală să dea o „cercetare asupra originii certitudinii și
întinderii cunoștinței omenești, asupra temeiurilor și gradelor credinței,
părerii și asentimentului". În legătură cu problema originilor
cunoștinței, Locke ia o poziție
contrară raționalismului.
Idei înnăscute
Teoria ideilor înnăscute este o teorie gnoseologică
idealistă potrivit căreia în conștiința omului ar exista de la naștere,
independent de experiență, anumite idei (ex. ideea de număr, de mișcare, de
întindere). Teoria ideilor înnăscute a fost suținută sub diferite forme de Platon, Descartes, Leibniz și de
alți filosofi. Ea a fost criticată de pe pozițiile senzualismului materialist
de Locke, Condillac ș.a. Materialismul dialectic respinge teoria ideilor
înnăscute, arătând că izvorul tuturor cunoștințelor noastre sunt senzațiile și
percepțiile, care reflectă lumea obicetivă.
Locke spune că
nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor
idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără deosebire,
pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la
percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea
idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este
activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele
noastre. Avem pe de o parte percepțiile care ne pun în contact cu obiectele
externe, pe care Locke le numește
senzații (sensations), iar pe de altă parte avem percepțiile care ne relevează
ceea ce se petrece în conștiința noastră și pe care Locke le numește reflexii (reflections). Avem deci o experiență
externă și una internă. Locke ține
să sublinieze că experiența externă este aceea care se produce întâi și că după
aceasta ia naștere și experiența internă.
Teoria politică
În politică, Locke
combate absolutismul și tirania, apără libertatea și dreptul, vede în puterea
legislativă forța supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă și
cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din
afară. Dacă guvernul, reprezentanții și monarhul își depășesc mandatul, atunci
poporul trebuie să intervină și să-și exercite singur suveranitatea. Cine
încalcă legea și știrbește din drepturile poporului, se pune în stare de război
cu acesta, și revoluția este în acest caz o armă de apărare, un rău necesar.
Alte teorii
În pedagogie, Locke
recomandă să se deștepte în copil dispozițiile naturale, să se țină seama de
individualitatea lui, să se predea un învățământ intuitiv, să fie pregătit
pentru muncă printr-o activitate plăcută. Contribuții interesante a adus Locke și în domeniul moralei.
Bibliografie
- John Locke - „Eseu asupra intelectului omenesc”, București, Editura Științifică, traducere de Armand Roșu și Teodor Voiculescu, 1961.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.