Bacall, Lauren (16 septembrie 1924 – 12 august 2014)

Lauren Bacall

(16 septembrie 1924 – 12 august 2014)

Wikipedia - Lauren Bacall

Lauren Bacall (nume de fată Betty Joan Weinstein Perske, n. 16 septembrie 1924, New York City, d. 12 august 2014) a fost o actriță americană. Părinții ei erau evrei imigranți, ale căror familii proveneau din Polonia, Franța, România și Germania. A fost căsătorită cu actorul Humphrey Bogart până la moartea prematură a acestuia.

A decedat la 12 august 2014, în urma unui accident cerebral.

Filmografie (selecție)

·         Somnul de veci (1946) ca Vivian Sternwood Rutledge;

·         Tortura (1990);

·         Ce-mi doresc de Crăciun (1991) ca Lillian Brooks.

 ...

 Lauren Bacall, actriţa cu origini româneşti şi verişoara lui Shimon Peres, preşedinte al Israelului

Mediafax - Lauren Bacall, actriţa cu origini româneşti şi verişoara lui Shimon Peres, preşedinte al Israelului, de Mădălina Cerban

Lauren Bacall, devenită o veritabilă legendă a „Epocii de Aur" de la Hollywood, a făcut parte dintr-o extinsă familie evreiască, fiind de origine română pe linie maternă, dar şi verişoară a lui Shimon Peres, care a devenit cel de-al nouălea preşedinte al Israelului.

Lauren Bacall, al cărei nume real a fost Betty Jean Perske, s-a născut în cartierul Bronx din New York, pe 16 septembrie 1924, fiind singurul copil al unor imigranţi evrei. A avut o copilărie dificilă, întrucât tatăl ei, William Perske, şi-a părăsit familia pe când micuţa Lauren avea doar şase ani, potrivit vanityfair.com.

Dar, în ciuda despărţirii părinţilor, ea a fost mereu în atenţia extinsei sale familii evreieşti, având un cerc adorat de unchi şi mătuşi, dar şi o bunică, Sophie, ce a emigrat din România, pe când copiii săi erau foarte mici, potrivit vanityfair.com.

Unul dintre unchii viitoarei celebre actriţe a împrumutat-o pe mama acesteia, Natalie (Weinstein) Perske, cu bani pentru a urma cursurile unei şcoli costisitoare.

Un alt fapt inedit al vieţii celebrei actriţe este acela că unul din verii săi a fost Shimon Peres, viitor premier şi preşedinte al Israelului.

Lauren Bacall, actriţa care dintr-o tânără sensibilă cu ochi albaştri şi o voce profundă a devenit o veritabilă legendă a „Epocii de Aur" de la Hollywood, a murit la vârsta de 89 de ani, din cauza unui accident cerebral.

A început să atragă atenţia atunci când a lucrat o vreme ca model, în tinereţe, pe vremea când studia actoria la American Academy of Dramatic Arts din New York.

Desemnată Miss Greenwich Village în 1942, Lauren Bacall a debutat în teatru, într-un spectacol de George S. Kaufman şi a apărut apoi pe coperta numărului din martie 1943 al revistei Harper's Bazaar.

Fotografia ei a fost remarcată de soţia lui Howard Hawks, Nancy, care i-a arătat-o renumitului regizor, iar acesta a chemat-o la audiţii. În urma acelei întrevederi, Hawks i-a spus că va juca într-un film important, alături de Cary Grant sau Humphrey Bogart.

Lauren Bacall şi Humphrey Bogart s-au întâlnit în timpul filmărilor de la pelicula „To Have and Have Not", o adaptare a unui roman de Ernest Hemingway, iar atracţia dintre cei doi actori a fost una instantanee.

Bacall şi Bogart - care în acea vreme era căsătorit cu cea de-a treia soţie a lui, Mayo Methot - au început o relaţie în timpul filmărilor şi s-au căsătorit în cele din urmă în 1945, în Ohio.

Vocea ei distinctă, profundă, a ajutat-o să apară în multe reclame, iar ulterior, în ultima parte a carierei sale, Lauren Bacall a apărut în multe spoturi publicitare.

După „To Have and Have Not", următorul ei film a fost „Confidential Agent" (1945), în care a jucat rolul unei tinere britanice. Bacall a considerat acel rol drept o experienţă îngrozitoare: „A fost cel mai rău film din istorie, un coşmar, iar eu am fost îngrozitoare. Imediat după ce m-au aşezat pe piedestal, am căzut".

A jucat din nou alături de Bogart în filmele „The Big Sleep", „Dark Passage" şi „Key Largo".

A apărut în prima ei comedie, „How to Marry a Millionaire", în 1953, jucând alături de Marilyn Monroe şi Betty Grable.

Poate cel mai memorabil film al ei din anii '50 a fost însă melodrama „Written on the Wind" (1956), în care a jucat cu Rock Hudson.

În anul următor, Bogart a murit de cancer esofagian, lăsând-o singură, la vârsta de 32 de ani, cu cei doi copii ai lor, Stephen şi Leslie.

Lauren Bacall a avut apoi o relaţie cu Frank Sinatra, cu care urma să se căsătorească. La câteva zile după ce a acceptat cererea acestuia în căsătorie, în 1958, The Los Angeles Herald a anunţat căsătoria iminentă a celor două staruri, însă Sinatra a rupt legătura cu Bacall şi nu a mai vorbit cu celebra actriţă vreme de peste două decenii.

A jucat apoi în „Designing Women" (1957), alături de Gregory Peck, „The Gift of Love" (1958), cu Robert Stack, şi în drama „North West Frontier" (1959), cu Kenneth More, înainte de a se muta la New York şi de a apărea în mai multe spectacole de teatru pe Broadway.

În 1961 s-a căsătorit cu actorul Jason Robarts, iar relaţia lor a durat până în 1969. Cei doi au un fiu, actorul Sam Robards.

Lauren Bacall nu a mai făcut niciun film până la „Shock Treatment" (1964). A continuat cu comedia „Sex and the Single Girl" (1964), în care au mai jucat Henry Fonda, Tony Curtis şi Natalie Wood.

S-a remarcat apoi în filmele „Harper" (1966), „Murder on the Orient Express" (1974) şi „The Shootist" (1976).

În 1981, revenită în teatru, a câştigat premiul Tony pentru rolul din spectacolul „Woman of the Year".

Recunoscând că în acea perioadă nu primea foarte multe scenarii, a revenit pe marele ecran cu rolul din filmul „Mr. North" (1988) şi a jucat în apoi în filmul „Misery" (1990).

A jucat în mai multe filme pentru televiziune, precum „Pret-a-Porter", de Robert Altman, şi „My Fellow Americans" (1996).

În ultimii anii, s-a remarcat în filmul francez „Le Jour et la Nuit" (1997), în „Diamons", cu Kirk Douglas, şi „Presence of Mind", cu Harvey Keitel - ambele lansate în 1999 -, în mini seria TV „Too Rich: The Secret Life of Doris Duke" (1998), în „Dogville" (2003), alături de Nicole Kidman, şi în „The Forger" (2012).

În 2006, Lauren Bacall şi-a jucat propriul rol în serialul „Clanul Soprano".

Lauren Bacall a primit prima ei nominalizare la Oscar pentru rolul secundar în filmul „The Mirror Has Two Faces" (1996), în care a interpretat rolul mamei lui Barbra Streisand. A fost recompensată şi cu un Oscar onorific, în 2009, pentru întreaga carieră.

A avut o carieră splendidă şi în teatru şi a câştigat două premii Tony - în 1970, pentru rolul din „Applause", rol creat iniţial pentru idolul ei, Bette Davis, şi în 1981, pentru rolul din „Woman of the Year", inspirat de Katharine Hepburn, buna ei prietenă, despre care Lauren Bacall spunea că era „contrapartida feminină a lui Bogie" (Humphrey Bogart).

A primit şi Cecil B. DeMille Award pentru întreaga carieră, din partea Asociaţiei presei străine de la Hollywood - organizatoarea galei Globurilor de Aur -, în 1992.

A scris două volume de memorii, „By Myself" (1978), recompensat cu National Book Award, şi „Now" (1994).

BIOGRAFIE: Lauren Bacall, actriţa cu voce profundă şi ochi albaştri devenită o legendă a Hollywood-ului

Mediafax - BIOGRAFIE: Lauren Bacall, actriţa cu voce profundă şi ochi albaştri devenită o legendă a Hollywood-ului, de Florin Bădescu

Lauren Bacall, actriţa care dintr-o tânără sensibilă cu ochi albaştri şi o voce profundă a devenit o veritabilă legendă a „Epocii de Aur" de la Hollywood, a murit la vârsta de 89 de ani, din cauza unui accident cerebral.

Lauren Bacall, al cărei nume real a fost Betty Jean Perske, s-a născut în cartierul Bronx din New York, pe 16 septembrie 1924, fiind singurul copil al unor imigranţi evrei. A avut o copilărie dificilă, întrucât tatăl ei şi-a părăsit familia pe când micuţa Lauren avea doar şase ani. A început să atragă atenţia atunci când a lucrat o vreme ca model, în tinereţe, pe vremea când studia actoria la American Academy of Dramatic Arts din New York.

Desemnată Miss Greenwich Village în 1942, Lauren Bacall a debutat în teatru, într-un spectacol de George S. Kaufman şi a apărut apoi pe coperta numărului din martie 1943 al revistei Harper's Bazaar.

Fotografia ei a fost remarcată de soţia lui Howard Hawks, Nancy, care i-a arătat-o renumitului regizor, iar acesta a chemat-o la audiţii. În urma acelei întrevederi, Hawks i-a spus că va juca într-un film important, alături de Cary Grant sau Humphrey Bogart.

Lauren Bacall şi Humphrey Bogart s-au întâlnit în timpul filmărilor de la pelicula „To Have and Have Not", o adaptare a unui roman de Ernest Hemingway, iar atracţia dintre cei doi actori a fost una instantanee.

Bacall şi Bogart - care în acea vreme era căsătorit cu cea de-a treia soţie a lui, Mayo Methot - au început o relaţie în timpul filmărilor şi s-au căsătorit în cele din urmă în 1945, în Ohio.

Vocea ei distinctă, profundă, a ajutat-o să apară în multe reclame, iar ulterior, în ultima parte a carierei sale, Lauren Bacall a apărut în multe spoturi publicitare.

După „To Have and Have Not", următorul ei film a fost „Confidential Agent" (1945), în care a jucat rolul unei tinere britanice. Bacall a considerat acel rol drept o experienţă îngrozitoare: „A fost cel mai rău film din istorie, un coşmar, iar eu am fost îngrozitoare. Imediat după ce m-au aşezat pe piedestal, am căzut".

A jucat din nou alături de Bogart în filmele „The Big Sleep", „Dark Passage" şi „Key Largo".

A apărut în prima ei comedie, „How to Marry a Millionaire", în 1953, jucând alături de Marilyn Monroe şi Betty Grable.

Poate cel mai memorabil film al ei din anii '50 a fost însă melodrama „Written on the Wind" (1956), în care a jucat cu Rock Hudson.

În anul următor, Bogart a murit de cancer esofagian, lăsând-o singură, la vârsta de 32 de ani, cu cei doi copii ai lor, Stephen şi Leslie.

Lauren Bacall a avut apoi o relaţie cu Frank Sinatra, cu care urma să se căsătorească. La câteva zile după ce a acceptat cererea acestuia în căsătorie, în 1958, The Los Angeles Herald a anunţat căsătoria iminentă a celor două staruri, însă Sinatra a rupt legătura cu Bacall şi nu a mai vorbit cu celebra actriţă vreme de peste două decenii.

A jucat apoi în „Designing Women" (1957), alături de Gregory Peck, „The Gift of Love" (1958), cu Robert Stack, şi în drama „North West Frontier" (1959), cu Kenneth More, înainte de a se muta la New York şi de a apărea în mai multe spectacole de teatru pe Broadway.

În 1961 s-a căsătorit cu actorul Jason Robarts, iar relaţia lor a durat până în 1969. Cei doi au un fiu, actorul Sam Robards.

Lauren Bacall nu a mai făcut niciun film până la „Shock Treatment" (1964). A continuat cu comedia „Sex and the Single Girl" (1964), în care au mai jucat Henry Fonda, Tony Curtis şi Natalie Wood.

S-a remarcat apoi în filmele „Harper" (1966), „Murder on the Orient Express" (1974) şi „The Shootist" (1976).

În 1981, revenită în teatru, a câştigat premiul Tony pentru rolul din spectacolul „Woman of the Year".

Recunoscând că în acea perioadă nu primea foarte multe scenarii, a revenit pe marele ecran cu rolul din filmul „Mr. North" (1988) şi a jucat în apoi în filmul „Misery" (1990).

A jucat în mai multe filme pentru televiziune, precum „Pret-a-Porter", de Robert Altman, şi „My Fellow Americans" (1996).

În ultimii anii, s-a remarcat în filmul francez „Le Jour et la Nuit" (1997), în „Diamons", cu Kirk Douglas, şi „Presence of Mind", cu Harvey Keitel - ambele lansate în 1999 -, în mini seria TV „Too Rich: The Secret Life of Doris Duke" (1998), în „Dogville" (2003), alături de Nicole Kidman, şi în „The Forger" (2012).

În 2006, Lauren Bacall şi-a jucat propriul rol în serialul „Clanul Soprano".

Lauren Bacall a primit prima ei nominalizare la Oscar pentru rolul secundar în filmul „The Mirror Has Two Faces" (1996), în care a interpretat rolul mamei lui Barbra Streisand. A fost recompensată şi cu un Oscar onorific, în 2009, pentru întreaga carieră.

A avut o carieră splendidă şi în teatru şi a câştigat două premii Tony - în 1970, pentru rolul din „Applause", rol creat iniţial pentru idolul ei, Bette Davis, şi în 1981, pentru rolul din „Woman of the Year", inspirat de

Katharine Hepburn, buna ei prietenă, despre care Lauren Bacall spunea că era „contrapartida feminină a lui Bogie" (Humphrey Bogart).

A primit şi Cecil B. DeMille Award pentru întreaga carieră, din partea Asociaţiei presei străine de la Hollywood - organizatoarea galei Globurilor de Aur -, în 1992.

A scris două volume de memorii, „By Myself" (1978), recompensat cu National Book Award, şi „Now" (1994).