Bucuţa, Emanoil (27 iunie 1887 - 7 octombrie 1946)

Emanoil Bucuţa

27 iunie 1887 - 7 octombrie 1946

Wikipedia: Emanoil Bucuţa

Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu) (născut la 27 iunie 1887, la Bolintin-Deal, în Giurgiu – decedat la 7 octombrie 1946, la București) a fost un scriitor și biolog român, membru corespondent al Academiei Române (1941).

Jebeleanu, Alexandru (7 octombrie 1923 - 28 aprilie 1996)

Alexandru Jebeleanu

7 octombrie 1923 – 28 aprilie 1996

Wikipedia: Alexandru Jebeleanu

Alexandru Jebeleanu (născut la 7 octombrie 1923, la Șipet, în judeţul Timiș – decedat la 28 aprilie 1996, la București) a fost un poet român.

După absolvirea liceului industrial la Timișoara a urmat un semestru cursurile Facultății de Agronomie din Timișoara.

A trecut să studieze la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959.

A debutat în revista „Universul literar”, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul „Oglinzi sonore”.

În 1949 a fost înființată Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din care făceau parte 16 membri ai Uniunii Scriitorilor din România. În funcția de Secretar (președinte) a fost ales poetul Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1970.

În 1952 publicația „Scrisul bănățean” a devenit revistă lunară a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l ca redactor-șef pe Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1972...

Stancu, Zaharia (5 octombrie 1902 - 5 decembrie 1974)

Zaharia Stancu

5 octombrie 1902 – 5 decembrie 1974

Wikipedia: Zaharia Stancu

Zaharia Stancu (născut la 5 octombrie 1902, la Salcia, în județul Teleorman – decedat la 5 decembrie 1974, la București) a fost un scriitor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder.

A fost și continuă să fie controversat din cauza atitudinii politice reflectate în parte din literatura sa.

Zaharia Stancu și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare. Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. A reînceput să scrie poezie în ultimii ani ai vieții.

Romanul său „Desculț” (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de expresie română și parcurgând globul „în sandale de aur”, după cum îi plăcea autorului să spună. A fost tradus în 24 de limbi până în 1988, printre altele, existând o traducere și în limba japoneză.

Cu toate acestea, în opinia mai multor critici, cărțile lui importante sunt romanele „Șatra”, „Jocul cu moartea” și „Pădurea nebună” (Dilîi-orman; două cuvinte provenite din două limbi, care definesc aria sa natală, Diliorman sau Teleorman).

Ţiţeica, Gheorghe (4/17 octombrie 1873 – 5 februarie 1939)

Gheorghe Ţiţeica

4/17 octombrie 1873 – 5 februarie 1939

Wikipedia: Gheorghe Ţiţeica

Gheorghe Țițeica (născut la 4/17 octombrie 1873, la Drobeta Turnu-Severin – decedat la 5 februarie 1939, la București) a fost un matematician și pedagog român, profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia.

Fost student al profesorului francez Gaston Darboux, Gheorghe Țițeica s-a ocupat în special cu studiul rețelelor din spațiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuație a lui Laplace. Este creator al unor capitole din geometria diferențială proiectivă și afină, unde a introdus noi clase de suprafețe, curbe și rețele care îi poartă numele. Prin numeroasele lucrări de matematică elementară și de popularizare a științei, pe care le-a publicat de-a lungul întregii sale vieți, a contribuit la ridicarea nivelului învățământului matematic din România.

Împreună cu Ion Ionescu, A. Ioachimescu și V. Cristescu, a înființat revista „Gazeta matematică”, iar cu G.G. Longinescu publicația „Natura pentru răspândirea științelor”. Cu D. Pompeiu a editat revista „Mathematica”.

Este tatăl fizicianului Șerban Ţiţeica.

Mihăiţă, George (23 septembrie 1948)

George Mihăiță

23 septembrie 1948

Wikipedia: George Mihăiță

George Mihăiță (născut la 23 septembrie 1948, la Moreni, în județul Dâmbovița) este un actor român de teatru și film.

Biografie

A absolvit în 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale" București, secția Actorie, clasa prof. univ. Sanda Manu. Începând cu anul 2000 este directorul Teatrului de Comedie din București.

Actorul George Mihăiță a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”...

Botez, Alice (22 septembrie 1914-27 octombrie 1985)

Alice Botez

22 septembrie 1914-27 octombrie 1985

Wikipedia: Alice Botez

Alice Botez (născută la 22 septembrie 1914, la Slatina – decedată la 27 octombrie 1985, la București) a fost o prozatoare română.

Date biografice

A făcut studii de logică și psihologie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București (1933-1938). Și-a făcut debutul publicistic în 1937. Între 1940 și 1942 susține cronica literară a cotidianului „Vremea". În 2001 i s-a publicat jurnalul sub numele „Cartea realităților fantastice”. A fost o bună prietenă cu Jeni Acterian, autoarea „Jurnalului unei fete greu de mulțumit”, jurnal apărut postum.

Liviu Petrescu, în „Dicționarul Scriitorilor Români”, scrie despre Alice Botez: „[ea] prezintă în proza sa, asemenea lui Ianus, o față dublă arătând o vie receptivitate pentru experimentele și căutările prozei moderne”...

Bacovia, George (17 septembrie 1881 - 22 mai 1957)

George Bacovia

George Andone Vasiliu

17 septembrie 1881 - 22 mai 1957

Wikipedia: George Bacovia

George Bacovia (născut la 17 septembrie 1881 (pe stil vechi 4 septembrie), la Bacău – decedat la 22 mai 1957, la București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Biografie

Copilăria

George Andone Vasiliu (numele de naștere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal...

Hurezeanu, Emil (26 august 1955)

Emil Hurezeanu

26 august 1955

Wikipedia: Emil Hurezeanu

Emil Hurezeanu (născut la 26 august 1955, la Sibiu) este un scriitor și publicist român, care a lucrat ca jurnalist în secția română a Radio Europa Liberă. După reîntoarcerea în România, s-a remarcat ca realizator de televiziune și comentator pe subiecte politice.

Biografie

Între 1975 și 1979 urmează cursurile Facultății de Drept din Cluj-Napoca. Din 1976 devine redactor la revista „Echinox", iar din 1978 ocupă postul de secretar de redacție, publicând poezii și critică literară, alături de nume sonore precum Marian Papahagi, Ion Vartic, Ion Pop, Mircea Zaciu. După terminarea facultății, în 1979, își adună poeziile în volumul Lecția de anatomie, apărut la Editura „Dacia” din Cluj și distins un an mai târziu cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor. Tot în timpul studiilor este membru fondator al trupei de teatru „Ars Amatoria”, jucând în câteva piese care parodiau sistemul...

Polanski, Roman (18 august 1933)

Roman Polanski

(18 august 1933)

Wikipedia: Roman Polanski

Roman Polanski (născut Rajmund Roman Thierry Polański, 18 august 1933, Paris) este un regizor, producător de filme, actor și scenarist cu cetățenie dublă poloneză și franceză.

S-a născut ca Rajmund Roman Liebling, fiul lui Ryszard Liebling și al lui Bula (născută Katz-Przedborska). În 1937 familia sa se întoarce în Polonia, la Cracovia, unde rămân până la începutul celui de al doilea război mondial. Din cauza originilor evreiești, familia sa este închisă în Ghetoul de la Cracovia. Tatăl său va supraviețui, dar mama sa este ucisă în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Roman reușește să scape din ghetou și trăiește ascuns pe tot parcursul războiului. Primele filme le realizează în Polonia comunistă dar în anii 1960 emigrează în Franța. Recunoscut pentru talentul său, realizează mai multe producții hollywoodiene, dar în 1979 fuge din Statele Unite și se stabilește definitiv în Franța, fiind acuzat într-un proces de viol al unei minore. A fost căsătorit de 3 ori și are 2 copii.

Primele lui scurtmetraje au fost „Doi bărbați și un dulap" (1958) și „Mamifere" (1962), unde a arătat umorul lui „negru" și interesul pentru relațile umane bizare. Debutul în lungmetraj este marcat de pelicula „Cuțitul în apă" (1962), unul din primele filme poloneze de după război care nu a fost asociat cu tema războiului.

...

Motrescu, Ilie (18 august 1941 – 26 iulie 1969)

Ilie Motrescu

(18 august 1941 – 26 iulie 1969)

Wikipedia – Ilie Motrescu

Ilie Motrescu (născut la 18 august 1941, la Crasna Putnei, în Storojineț, Ucraina, decedat la 26 iulie 1969, la Crasna) a fost un poet, prozator, profesor, publicist, ziarist, folclorist și muzician român, angajat activ în lupta pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub ocupația sovietică.

Biografie

Ilie Motrescu s-a născut la 18 august 1941 la Crasna Putnei, pe Valea Siretului, în județul Storojineț, într-o familie de reprezentativi gospodari și meseriași români, din părinții Ion și Ana Motrescu. Școala primară o face mai întâi la Ciudei (8 ani), iar clasele 9-10 le absolvă la școala medie nr. 4 din Crasna. În același an (1959), împreună cu un grup de absolvenți din Crasna și din alte localități pornește spre Moldova, la Institutul pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, unde se înscrie la Facultatea de limba și literatura română și de muzică. Absolvind facultatea în 1964 este încorporat un an în armata sovietică (cum se obișnuia în acea vreme).

...

Slavici, Ioan (18 ianuarie 1848 – 17 august 1925)

Ioan Slavici

(18 ianuarie 1848 – 17 august 1925)

Wikipedia – Ioan Slavici

Ioan Slavici (născut la 18 ianuarie 1848, la Șiria, în comitatul Arad, decedat la 17 august 1925, la Crucea de Jos, în județul Vrancea) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.

Provenind dintr-o familie de țărani ardeleni remarcabila operă literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul, deși nu a fost un om de o vastă cultură, a fost considerat de criticul George Călinescu, un instrument de observație excelent al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

A devenit scriitor îndrumat de Mihai Eminescu, iar la îndemnul acestuia, debutează cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.

...

Ghica, Ion (12 august 1816 - 22 aprilie 1897)

Ion Ghica

Wikipedia - Ion Ghica

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București - d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895). Cartea Scrisori către V. Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

 ...

Eminescu, Mihai (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) III - Poezii

Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,

Rămâi, rămâi, cu bine!

Mă voi feri în calea mea

De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele,

Să mă îmbăt şi de scântei

Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,

Eu mă uitam prin ramuri

Şi aşteptam să te arăţi

La geamuri.

Eminescu, Mihai (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) II

Cronologie

Ediţia I a Poesiilor lui M. Eminescu

(www.mihaieminescu.ro)

1850

 Se naşte, în oraşul Botoşani, Mihail, al şaptelea copil din cei unsprezece ai lui Gheorghe şi Raluca Eminovici (Raluca provenea din familia Iuraşcu). Unele mărturii îi fixează ca dată a naşterii 14 decembrie 1849, iar numele de Mihai i se va impune mai târziu. Familia cobora, pe linie paternă, din Transilvania, de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgeşti, obligaţiilor militare şi a persecuţiilor religioase. Bunicii săi, Vasile şi Ioana, au trăit în Călineştii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comună întemeiată de emigranţii transilvăneni. Mor din cauza epidemiei de holeră din 1844 şi, poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaşte şi nu-i evocă în scrierile sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova şi îndeplineşte funcţia de administrator de moşie. Este ridicat la rangul de căminar şi îşi întemeiază gospodăria sa la Ipoteşti, în Ţinutul Botoşanilor.

Familia sporeşte repede şi se nasc, înaintea poetului, Şerban (1841), Nicolae (1843), Gheorghe (1844), Ruxandra (1845), Ilie (1846), Maria (1848), iar după el, Aglaia (1852), Harieta (1854), Matei (1856) şi Vasile (?). mor, înainte de-a ieşi din copilărie, Ruxandra, Maria şi Vasile.

Căminarul, om cu dragoste de carte, îşi trimite băieţii şi chiar o fată, Aglaia, să facă studii la

Eminescu, Mihai (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) I

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (născut la 15 ianuarie 1850, Botoșani – decedat la 15 iunie 1889, la București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă