Ion C. Bianu
8 septembrie 1856 - 13 februarie 1935
Ioan C. Bianu (născut
la 8 septembrie 1856, în Făget, județul Alba – decedat la 13 februarie 1935, la
București) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte
al Academiei Române.
Biografie
Ion Bianu a
absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul
oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Haşdeu, și-a continuat
studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura
română la Liceul „Sfântul Sava” și
șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și
Filosofie din București. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei,
instituție pe care a condus-o pînă la sfârşitul vieții cu un devotament devenit
legendar. A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de
manuscrise, cărți și periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de
călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase
biblioteci și s-a interesat de modul lor de organizare și funcționare.
Activitatea deosebită i-a adus alegerea ca membru
corespondent al Academiei Române în 1887 și ca membru titular în 1902. În 1927 Ion Bianu a devenit secretar general al
acestei instituții pentru ca în 1929 să fie numit președintele ei, iar între
1932 și 1935 vicepreședinte.
Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de
bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche,
1508 - 1830 (1903 - 1936) și Catalogul manuscriptelor românești (3 volume, 1907
- 1931). A editat numeroase texte vechi. Este unul dintre autorii principali ai
reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas
important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Sub
îndrumarea lui Ion Bianu s-a
organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor (București, 1924) și prima
Asociație a Bibliotecarilor din România (la 15 septembrie 1924), al cărui
președinte a devenit...
