Șerbănescu, Horia (16 martie 1924 – 19 septembrie 2010)

Horia Șerbănescu

16 martie 1924 – 19 septembrie 2010

Wikipedia: Horia Șerbănescu

   

Horia Șerbănescu (născut la 16 martie 1924, la București – decedat la 19 septembrie 2010, la București) a fost un popular actor de comedie român şi de revistă, pe scenă și la televiziune. În film, a avut sporadice roluri secundare.

   A debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, interpretând rolul Regelui Mihai în piesa Miss Revista. La aceeași vârstă este descoperit pe scena de la Cărăbuș de regizorul Paul Gusti care-l aduce pe Horia Șerbănescu la Teatrul Național în rolul dublu Statu Palmă Barbă Cot din spectacolul Rodia de Aur. Cum spectacolul a fost primul de acest gen transmis la Radio, Horia Șerbănescu este astăzi cel mai vechi colaborator al Radiodifuziunii Române.

   A jucat pe scena Teatrului din Sărindar – condus de Tudor Mușatescu și pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea. La acesta din urmă a activat ca actor, sufleor, regizor de culise și... dactilografă. S-a transferat apoi la Teatrul Victoria.

   Primul mare succes al său a fost înregistrat la Grădina Volta Buzești cu piesa Profesorul de franceză semnată de Tudor Mușatescu.

   Primul cuplu artistic a fost format de Horia Șerbănescu și Emil Popescu.

   Alături de un alt partener de aur, Radu Zaharescu, actorul a scris istoria Teatrului de Revistă, identificându-se practic, cu existența acestuia, din momentul în care a fost lansat de Constantin Tănase, la „Cărăbuș”. De-a lungul anilor acesta a fost cuplul cel mai solicitat de Televiziunea Română.

Caramitru, Ion (9 martie 1942)

Ion Caramitru

9 martie 1942

Wikipedia: Ion Caramitru

Ion Caramitru (născut cu numele de Ion Horia Leonida Caramitru la 9 martie 1942, la București) este un actor de teatru și film, dar și regizor român de origine aromână. Este președinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Național din București.

Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 - 1993. A fost ministrul culturii între anii 1996 - 2000.

Activitate politică

A participat la revoluția română din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Română în 22 decembrie 1989. Alături de Mircea Dinescu a anunțat la televiziune căderea regimului Ceaușescu.

A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale (figurând pe lista membrilor inițiali anunțați la TVR de Ion Iliescu), apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte.

Galilei, Galileo (15 februarie 1564 – 8 ianuarie 1642)

Galileo Galilei

15 februarie 1564 – 8 ianuarie 1642

Wikipedia: Galileo Galilei

   Galileo Galilei (născut la 15 februarie 1564 – decedat la 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”

   Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

   Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum că Pământul ar fi centrul universului.

Dobrică, Gil (14 februarie 1946 – 17 aprilie 2007)

Gil Dobrică

14 februarie 1946 – 17 aprilie 2007

Wikipedia: Gil Dobrică

   Gil Dobrică (născut la 14 februarie 1946, în comuna Dăbuleni; decedat la 17 aprilie 2007, la Craiova) A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues din România. A avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată „Country roads” („Drumuri de țară” - modificată în „Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

Biografie

   S-a născut la țară, în comuna Dăbuleni, județul Dolj, într-o familie cu nouă copii, Gil fiind cel mai mic. La 14 ani și-a luat fratele cel mare și a plecat la Craiova, la școala de meserii, unde a devenit strungar. A colindat toată țara cu Cenaclul Flacăra și cu „Serbările Scânteii Tineretului“. Un coleg de muncă era un mare iubitor de muzica neagră și i-a insuflat viitorului solist pasiunea pentru Ray Charles, care a devenit în scurt timp idolul său. Gil a început să cânte piese rock și soul de la 17 ani: cânta pentru studenți, pe gratis, la Clubul Uzinei „7 noiembrie“ și îi detrona pe cei care cântau jazz, swing, foxtrot.

   Cânta piese din repertoriul unor artiști precum Aretha Franklin, Otis Redding, Arthur Conley, Little Richard, Hendrix, Beatles, Rolling Stones, fapt care i-a permis să se bucure de o mare popularitate.

Verne, Jules (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

Jules Verne

8 februarie 1828 – 24 martie 1905

Wikipedia: Jules Verne

Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne) (născut la 8 februarie 1828, la Nantes, Franța – decedat la 24 martie 1905, la Amiens, Franța) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice.

În 1863, editorul Pierre-Jules Hetzel (1814-1886) i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate în publicația pentru tineret Magasin d'éducation et de récréation. Minuțios documentate, romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea (Copiii căpitanului Grant (1868), Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873), Mihail Strogoff (1876), Steaua Sudului (1884),Vulcanul de aur, etc.), cât și lumi imaginare (De la Pământ la Lună (1865), Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Robur Cuceritorul (1886),

Brăila, Ștefan Mihăilescu (3 februarie 1925 – 19 decembrie 1996)

Ștefan Mihăilescu–Brăila

3 februarie 1925 – 19 decembrie 1996

Wikipedia: Ștefan Mihăilescu–Brăila

Ștefan Mihăilescu-Brăila (născut la 3 februarie 1925, la Brăila – decedat la 19 septembrie 1996, la București) a fost un actor român, artist emerit.

Biografie

S-a născut pe 3 februarie 1925, a urmat cursurile primare și secundare în orașul natal, dedicându-se carierei scenice de timpuriu. Din 1949 până în 1954, Ștefan Mihăilescu Brăila a jucat la Teatrul „Maria Filotti”, în spectacole ca „La Ilie bun și vesel”, de Ion Damian, „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, „Poveste de dragoste”, de Margarita Aligher, „Burghezul gentilom” de Moliere, „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, „Nunta lui Kecinski”, de Suhovo Kobalin și „Ultima oră”, de Mihail Sebastian. Debutează în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolata cu alune, în 1978, Păcală (1974), Nea Mărin miliardar (1979), Elixirul tinereții, în 1978. Bachus din filmul Secretul lui Bachus (1984), realizat de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. «Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului. Pleiada de aur. Pentru rolul lui "Bachus", l-am "ochit" încă de la început pe Ștefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul și apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui "Bachus". Capătă o privire de gheață care parcă tăia ca un laser» spunea Geo Saizescu despre actorul brăilean.

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Ștefan Mihăilescu-Brăila i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.

Moraru, Marin (31 ianuarie 1937)

Marin Moraru

31 ianuarie 1937

Wikipedia: Marin Moraru

 

Marin Moraru

Marin Moraru (născut la 31 ianuarie 1937, la București) este un actor român de teatru și film.

Biografie

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în orașul București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L. Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale.

După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).

După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde este actor și în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Național din București.

Nicolaus Olahus (1493 – 1568)

Nicolaus Olahus

1493 – 1568

Bustul lui Nicolaus Olahus de la Orăştie

Wikipedia: Nicolaus Olahus

   Nicolaus Olahus (născut la 10 ianuarie 1493, la Sibiu — decedat la 15 ianuarie 1568, la Pojon, astăzi Bratislava) a fost un umanist, istoriograf și om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei.

Biografie

   Este cunoscut faptul că în anii tinereții sale, între cca 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea și mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodată regentă a Olandei, deținând funcția de secretar-consilier la curtea regală. În 1542 Nicolaus Olahus și-a început cariera politică. Două decenii mai târziu, în anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium și, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei. În această calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei cu turcii la Mohács în anul 1526.

Lovinescu, Monica (19 noiembrie 1923 – 20 aprilie 2008)

Monica Lovinescu

19 noiembrie 1923 – 20 aprilie 2008

Wikipedia – Monica Lovinescu

Monica Lovinescu (născută la 19 noiembrie 1923, la București – decedată la 20 aprilie 2008, la Paris) a fost o intelectuală română care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist. Unica fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, Monica Lovinescu a fost la rândul ei critic literar, devenind o autoritate în materie de literatură română contemporană.

După 1947 a trăit și a activat în exil în Franța, fiind una din cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă, unde a realizat, printre altele, emisiunea Teze și antiteze la Paris. Mama sa a sfârșit în închisorile staliniste, un fapt care a marcat-o pentru tot restul vieții. Angajamentul ferm anticomunist s-a soldat în 1977 cu un atentat asupra vieții sale și cu campanii de calomniere în presa românească și în publicațiile finanțate de către regimul comunist.

Miloşovici, Lavinia (21 octombrie 1976)

Lavinia Miloşovici

21 octombrie 1976

Wikipedia: Lavinia Miloşevici

Lavinia Miloșovici (în limba sârbă: Лавинија Милошевић, născută la 21 octombrie 1976, la Lugoj, în județul Timiș) este o fostă gimnastă română, actualmente antrenoare de gimnastică.

Lavinia Miloșovici, cunoscută ca "Milo" în lumea gimnasticii, este considerată cea mai valoroasă gimnastă română a anilor 1990, având în palmares 19 medalii mondiale și olimpice. Performanța cea mai notabilă este considerată finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Barcelona (Spania) în 1992, pentru care a primit nota 10. Aceasta a fost a doua notă de 10 acordată la Barcelona, și ultima până în prezent.

Biografie sportivă

În circuitul competițional internațional, Miloșovici s-a afirmat ca o gimnastă de un extraordinar succes, reușind să urce pe podium la fiecare Campionat Mondial și ediție a Jocurilor Olimpice între anii 1991 și 1996. Cu toate acestea, cariera ei pare a reproduce cariera Danielei Silivaș prin aceea că ea nu a reușit să câștige medalia de aur la individual compus în nici o competiție majoră. La Campionatul Mondial din 1993 a avut o ratare și greșeli majore au plasat-o pe locul secund apoi pe locul al treilea în 1994 și respectiv 1995. Un destin similar l-au urmat prietenele și colegele ei de echipă, Gina Gogean și Simona Amânar, toate trei pierzând titlurile mondial sau olimpic la individual compus câștigate in final de Shannon Miller, Lilia Podkopaieva respectiv Svetlana Horkina.

Voicu, Ion (8 octombrie 1923 - 24 februarie 1997)

Ion Voicu

8 octombrie 1923 – 24 februarie 1997

Wikipedia: Ion Voicu

Ion Voicu (născut la 8 octombrie 1923, la București – decedat la 24 februarie 1997) a fost un celebru violonist român, fost elev al marelui George Enescu.

Date biografice

Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni de etnie rromă: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de folclor Ionel Budișteanu.

Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion își dorea să primească o vioară mică, iar de Paște chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la „Academia Regală de Muzică", unde a intrat direct în anul V...

Bucuţa, Emanoil (27 iunie 1887 - 7 octombrie 1946)

Emanoil Bucuţa

27 iunie 1887 - 7 octombrie 1946

Wikipedia: Emanoil Bucuţa

Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu) (născut la 27 iunie 1887, la Bolintin-Deal, în Giurgiu – decedat la 7 octombrie 1946, la București) a fost un scriitor și biolog român, membru corespondent al Academiei Române (1941).

Jebeleanu, Alexandru (7 octombrie 1923 - 28 aprilie 1996)

Alexandru Jebeleanu

7 octombrie 1923 – 28 aprilie 1996

Wikipedia: Alexandru Jebeleanu

Alexandru Jebeleanu (născut la 7 octombrie 1923, la Șipet, în judeţul Timiș – decedat la 28 aprilie 1996, la București) a fost un poet român.

După absolvirea liceului industrial la Timișoara a urmat un semestru cursurile Facultății de Agronomie din Timișoara.

A trecut să studieze la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959.

A debutat în revista „Universul literar”, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul „Oglinzi sonore”.

În 1949 a fost înființată Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din care făceau parte 16 membri ai Uniunii Scriitorilor din România. În funcția de Secretar (președinte) a fost ales poetul Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1970.

În 1952 publicația „Scrisul bănățean” a devenit revistă lunară a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l ca redactor-șef pe Alexandru Jebeleanu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1972...

Ţuţea, Petre (6 octombrie 1902 - 3 decembrie 1991)

Petre Ţuţea

6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991

Wikipedia: Petre Ţuţea

Petre Țuțea (născut la 6 octombrie 1902 – decedat la 3 decembrie 1991) a fost un eseist, filosof și economist român. A fost membru al Mișcării Legionare, imediat după 6 septembrie 1940, fără a avea vreo activitate semnificativă. Potrivit Fișei de încarcerare din 1950, deținutul Petre Țuțea avea „talia 1,82 m, fruntea ovală, nasul drept, gura potrivită, barba prelungă, fața smeadă, ochii căprui, părul castaniu".

Biografie

Petre Țuțea s-a născut în 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, județul Muscel (azi județul Argeș). Tatăl său, Petre Bădescu era preot ortodox iar mama sa, Ana Țuțea, era o țărancă analfabetă. Preotul Petre Bădescu, rămas văduv, neputând să se recăsătorească, a început o relație cu Ana, o fată evlavioasă din sat. Petre, copil nelegitim, a fost înscris la primărie sub numele mamei. Tatăl său a murit în 1924, când fiul său avea 22 de ani.

Studii

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Petre Țuțea urmează cursurile Gimnaziului „Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel între 1913 şi 1917. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau sub arme, astfel că trei ani (1917-1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, ...

Jobs, Steven-Paul (24 februarie 1955 - 5 octombrie 2011)

Steven Paul Jobs

24 februarie 1955 - 5 octombrie 2011

Wikipedia: Steve Jobs

Steven Paul Jobs (născut la 24 februarie 1955 – decedat la 5 octombrie 2011) a fost cofondatorul și CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum și CEO al firmei Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către compania Disney. A fost cel mai mare acționar al companiei Disney și membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât și în industria divertismentului.

Cariera în afaceri a lui Jobs a contribuit la formarea mitului întreprinzătorului inteligent și individualist din Silicon Valley care este preocupat de designul produsului și importanța crucială pe care o are aspectul estetic al produsului în cucerirea clienților. Munca sa de dezvoltare de produse care sunt atât funcționale cât și elegante i-au adus o reputație la care mulți admiratori fac referință.

Împreună cu cofondatorul Apple Steve Wozniak, Jobs a ajutat la popularizarea calculatorului personal spre sfârșitul anilor '70. La începutul anilor '80, încă lucrând la Apple, Jobs a fost unul dintre primii care a sesizat succesul comercial pe care interfețele grafice operate prin intermediul mouse-ului îl pot avea. În 1985, după ce a pierdut lupta pentru putere cu consiliul de directori ai companiei Apple, Jobs a fondat NeXT, o companie care dezvolta o platformă de computere specializată în învățământul superior și piața oamenilor de afaceri. Achiziția firmei NeXT în anul 1997 de către Apple l-a adus înapoi pe Jobs la compania pe care o fondase.

Stancu, Zaharia (5 octombrie 1902 - 5 decembrie 1974)

Zaharia Stancu

5 octombrie 1902 – 5 decembrie 1974

Wikipedia: Zaharia Stancu

Zaharia Stancu (născut la 5 octombrie 1902, la Salcia, în județul Teleorman – decedat la 5 decembrie 1974, la București) a fost un scriitor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder.

A fost și continuă să fie controversat din cauza atitudinii politice reflectate în parte din literatura sa.

Zaharia Stancu și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare. Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. A reînceput să scrie poezie în ultimii ani ai vieții.

Romanul său „Desculț” (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de expresie română și parcurgând globul „în sandale de aur”, după cum îi plăcea autorului să spună. A fost tradus în 24 de limbi până în 1988, printre altele, existând o traducere și în limba japoneză.

Cu toate acestea, în opinia mai multor critici, cărțile lui importante sunt romanele „Șatra”, „Jocul cu moartea” și „Pădurea nebună” (Dilîi-orman; două cuvinte provenite din două limbi, care definesc aria sa natală, Diliorman sau Teleorman).

Pittiş, Florian (4 octombrie 1943 – 5 august 2007)

Florian Pittiş

4 octombrie 1943 – 5 august 2007

Wikipedia: Florian Pittiş

Florian Pittiș (născut la 4 octombrie 1943, la București – decedat la 5 august 2007, la București) a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru, dar și regizor, traducător, interpret de muzică folk ori realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și alții. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

Activitate artistică

A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus și a regizat piese de teatru. În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio alături de Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, în regia TV a lui Alexandru Bocăneț, iar mai târziu a activat cu același succes în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici, formația Pasărea Colibri, cu care concertează până în 2001 și împreună cu care înregistrează patru albume.

Semnează cronică muzicală în diverse publicații, iar în 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, ce emite exclusiv pe Internet. A adus o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show...

Ţiţeica, Gheorghe (4/17 octombrie 1873 – 5 februarie 1939)

Gheorghe Ţiţeica

4/17 octombrie 1873 – 5 februarie 1939

Wikipedia: Gheorghe Ţiţeica

Gheorghe Țițeica (născut la 4/17 octombrie 1873, la Drobeta Turnu-Severin – decedat la 5 februarie 1939, la București) a fost un matematician și pedagog român, profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia.

Fost student al profesorului francez Gaston Darboux, Gheorghe Țițeica s-a ocupat în special cu studiul rețelelor din spațiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuație a lui Laplace. Este creator al unor capitole din geometria diferențială proiectivă și afină, unde a introdus noi clase de suprafețe, curbe și rețele care îi poartă numele. Prin numeroasele lucrări de matematică elementară și de popularizare a științei, pe care le-a publicat de-a lungul întregii sale vieți, a contribuit la ridicarea nivelului învățământului matematic din România.

Împreună cu Ion Ionescu, A. Ioachimescu și V. Cristescu, a înființat revista „Gazeta matematică”, iar cu G.G. Longinescu publicația „Natura pentru răspândirea științelor”. Cu D. Pompeiu a editat revista „Mathematica”.

Este tatăl fizicianului Șerban Ţiţeica.

Dumitrescu, Silvia (3 octombrie 1959)

Silvia Dumitrescu

3 octombrie 1959

Wikipedia: Silvia Dumitrescu

Silvia Dumitrescu (născută la 3 octombrie 1959, la București) este o interpretă de muzică pop din România. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, la clasa regretatei Mihaela Runceanu, și s-a lansat la Festivalul Național de muzică ușoară Mamaia '85 unde a obținut Premiul I la secțiunea „Interpretare". S-a impus in muzica românească cu piesele scrise de Adrian Enescu, Doru Căplescu, Marius Țeicu, Florin Ochescu, Virgil Popescu, Dani Constantin, Cătălin Târcolea, George Grigoriu, Dumitru Lupu, Gheorghe E. Marian, ş.a. Piese precum „Nu-mi pare rău" (1985, Marius Țeicu), „Cred în tine" (1989, Adrian Enescu), „Noi am ales" (1988, Adrian Enescu), „Miracol infinit"(1989, Doru Căplescu), „Dansul" (1989, Doru Căplescu), „Lumea mea" (1995, Florin Ochescu) sunt doar câteva dintre succesele care au făcut-o un nume de referință în muzica pop românească. În 1995 a obținut la Festivalul Internațional Cerbul de aur, Premiul I la Secțiunea „Videoclip" și Premiul III la Secțiunea „Discografie". Începând cu anul 2004, în urma absolvirii unui an de studiu la secțiunea „Jazz" din cadrul Conservatorului Ciprian Porumbescu din București, la clasa profesorului Mircea Tiberian, Silvia Dumitrescu se dedică acestui gen muzical. Împreună cu soțul său, muzicianul Florin Ochescu, a abordat și genul blues, alăturându-se trupei acestuia, cu care susține în mod frecvent concerte.

Spătaru, Dan (George) (2 octombrie 1939 - 8 septembrie 2004)

Dan (George) Spătaru

2 octombrie 1939 – 8 septembrie 2004

Wikipedia: Dan Spătaru

Dan (George) Spătaru (născut la 2 octombrie 1939, la Aliman, în jud. Constanța – decedat la 8 septembrie 2004, la București) a fost unul dintre cei mai prolifici cântăreți români de muzică ușoară.

Date biografice

Dan Spătaru s-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători, Gherghina și Aurel Spătaru. Și-a petrecut copilăria și adolescența la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin și la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o mătuşă pentru a îndeplini dorința mamei „copiii mei să învețe carte". Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaș. A jucat la „Progresul", apoi la „Știința București".

În anul III la Facultatea de Educație Fizică și Sport a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spătaru era student când a început să cânte la „Casa Studenților" în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie, tatăl său cântând la vioară...