Cazaban, Jules (16 martie 1903 - 23 septembrie 1963)

Jules Cazaban

16 martie 1903 - 23 septembrie 1963

Wikipedia: Jules Cazaban

   Jules (Iuliu) Cazaban (născut la 16 martie 1903, la Fălticeni; decedat la 23 septembrie 1963, la București) a fost un actor român de teatru și film. A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais. Jules Cazaban a fost fratele scriitorului Theodor Cazaban.

   A urmat gimnaziul și liceul la Fălticeni. Pasionat de muzică, a fost violoncelistul orchestrei Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, condusă de prof. Aurel Mihăilescu. Vocația lui principală a fost, însă, cea actoricească. A început prin a juca în piesele puse în scenă la Liceul „Nicu Gane”. În 1924 s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Iași. A debutat pe scena Teatrului Național din Iași, în piesa „Cafeneaua cea mică” de Tristan Bernard și a jucat, la Teatrul Național din Cernăuți, în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (rolul lui Alioșa), „Volpone” de Ben Johnson, „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Crimă și pedeapsă” după Fiodor Dostoievski, „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în regia lui Victor Ion Popa.

   În 1929 s-a mutat la București, unde a colaborat cu mai multe trupe teatrale independente, printre care compania Maria Ventura, teatrul Bulandra-Maximilian-Storin și trupele îndrumate de Sică Alexandrescu.

Mirbeau, Octave (1848 – 1917)

Octave Mirbeau

1848 – 1917

 

Wikipedia: Octave Mirbeau

 

   Octave Mirbeau (născut în 1848 – decedat în 1917), jurnalist, pamfletar, critic de artă, romancier și autor dramatic francez, este una dintre figurile cele mai originale din literatura perioadei „Belle Époque”.

 

Viața și activitatea literară

 

Tinerețea

 

   După o tinerețe petrecută într-un târg din Perche unde se sufoca, Rémalard, și studii secundare mediocre la colegiul iezuit de la Vannes, se vede condamnat, cu sufletul mortificat, să se dedice notariatului în sat, când, doi ani după experiența traumatizantă a războiului din 1870, răspunde la apelul fascinantului conducător bonapartist Dugué de la Fauconnerie, care îl angajează ca secretar particular, îl ia la Paris și îl introduce în L’Ordre de Paris.

   Acesta este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (ca si secretar particular), «face trotuarul» (ca şi ziarist plătit al ziarului L’Ordre bonapartist, și al ziarului Le Gaulois monarhist), și pe «negrul» (scrie o duzină de volume, romane și nuvele, pentru diverși angajatori).

Holban, Anton (10 februarie 1902 – 15 ianuarie 1937)

Anton Holban

10 februarie 1902 – 15 ianuarie 1937

Wikipedia: Anton Holban

Anton Holban (născut la 10 februarie 1902, la Huși — decedat la 15 ianuarie 1937, la București) a fost un scriitor, romancier și eseist român.

Biografie

Este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri și fragmente din romane. Urmează școala primară la Fălticeni. După despărțirea părinților, copilul crește în casa Lovineștilor. Își continuă studiile la Fălticeni, Focșani și București, unde își dă bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, alegându-și ca specialitate limba și literatura franceză.

Licențiat în limba franceză al Facultății de Litere și Filosofie din București, doctorat nefinalizat în Franța, pe tema dandyismului lui Jules-Amédée Barbey d'Aurevilly. După participarea la cursurile de vară la Dijon, se reîntoarce în Franța pentru pregătirea doctoratului, cu opera lui d’Aurevilly.

Bianu, Ion (8 septembrie 1856 - 13 februarie 1935)

Ion C. Bianu

8 septembrie 1856 - 13 februarie 1935

Wikipedia: Ion Bianu

Ioan C. Bianu (născut la 8 septembrie 1856, în Făget, județul Alba – decedat la 13 februarie 1935, la București) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române.

Biografie

Ion Bianu a absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Haşdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Sfântul Sava” și șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei, instituție pe care a condus-o pînă la sfârşitul vieții cu un devotament devenit legendar. A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărți și periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase biblioteci și s-a interesat de modul lor de organizare și funcționare.

Activitatea deosebită i-a adus alegerea ca membru corespondent al Academiei Române în 1887 și ca membru titular în 1902. În 1927 Ion Bianu a devenit secretar general al acestei instituții pentru ca în 1929 să fie numit președintele ei, iar între 1932 și 1935 vicepreședinte.

Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508 - 1830 (1903 - 1936) și Catalogul manuscriptelor românești (3 volume, 1907 - 1931). A editat numeroase texte vechi. Este unul dintre autorii principali ai reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Sub îndrumarea lui Ion Bianu s-a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor (București, 1924) și prima Asociație a Bibliotecarilor din România (la 15 septembrie 1924), al cărui președinte a devenit...