Creangă, Ion (1 martie 1837 – 31 decembrie 1889) I

Documentare din Wikipedia, Ion Creangă

Ion Creangă (născut la 1 martie 1837, la Humulești, decedat la 31 decembrie 1889, la Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”.

Biografie

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în „Fragment de biografie” că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu. Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale „Amintiri din copilărie”. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern („tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l
facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni („fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în „Amintiri din copilărie”:

„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire.”

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare.

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca).

În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Basme

În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În „Cinci pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește „ciorogari, porecliți și apărători"; această povestire demonstrează că, pe lângă umor, Creangă se pricepea si la matematică. În două povestiri de acest tip aflăm despre o persoană istorică interesantă. Ion Roată, unul dintre deputații țărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată „Ion Roată și Unirea" este o glumă cu multă finețe satirică la adresa stratului conducător al țării, care nu voiește a recunoaște drepturile țărănimii.

Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate cercurile sociale din Moldova, mai mulți boieri, membri ai partidului, cheamă pe deputații țărani ca să le explice programa și în special chestiunea „Unirii”. Toți țăranii păreau convinși de argumentele boierilor afară de Moș Ion Roată.

În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalți țărani. „Acum ai înțeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înțeles așa, că până acum noi țăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.

Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am văzut, mai mult reproducerea producțiunilor poporane. Ne-am înșela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit la țară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane și apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele și poveștile lui, deși înfățișează în mod admirabil spiritul poporului de la țară, pun însă în evidență însușirile lui literare proprii.

O altă față, mai puțin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveștilor licențioase: Povestea poveștilor.

Amintiri din copilărie

Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede totuși tonul poporan - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil - toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Opera

Poveşti

v  Capra cu trei iezi (1875)

v  Dănilă Prepeleac (1876)

v  Fata babei și fata moșneagului (1877)

v  Făt Frumos, fiul iepei (1877)

v  Povestea lui Harap-Alb (1877)

v  Ivan Turbincă (1878)

v  Povestea lui Ionică cel prost (1877)

v  Povestea lui Stan-Pățitul (1877)

v  Povestea porcului (1876)

v  Povestea poveștilor (1877-1878)

v  Povestea unui om leneș (1878)

v  Punguța cu doi bani (1875)

v  Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

v  Acul și barosul (1874)

v  Cinci pâini (1883)

v  Inul și cămeșa (1874)

v  Ion Roată și Cuza-Vodă (1882)

v  Moș Ion Roată și Unirea (1880)

v  Păcală (1880)

v  Prostia omenească (1874)

v  Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele

v  Moș Nichifor Coțcariul (1877)

v  Popa Duhul (1879)

Romane autobiografice

v  Amintiri din copilărie (1879)

v  Fragment de autobiografie

Scrisori de familie

v  Către Gheorghe Creangă

v  Către Zaheiul Creangă

v  Către Ecaterina Vartic

v  Către Elena Creangă-Chiței

Scrisori către prieteni

v  Către Mihai Eminescu

v  Către Vasile Conta

v  Către Alexandru C. Cuza

v  Către Nicolae Gane

v  Către Mihail Kogălniceanu

v  Către Titu Maiorescu

v  Către Iacob Negruzzi

v  Către Ioan Slavici

v  Către Victor Zaharovschi

Aprecieri critice

Basmul ține de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie să îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine posibilă cu ajutorul unor însoțitori năzdrăvani sau al unor animale recunoscătoare.

Urmași

Ion Creangă a avut un băiat, Constantin. Acesta (fost ofițer de carieră) avea sa se căsătorească (1886) cu Olga Pătru, fiica unui comerciant din Brăila. Cei doi au avut patru copii, Laetiţia, Horia, Silvia şi Ion (Ionel). Cei doi nepoți ai lui Creangă, Horia Creangă și Ion Creangă, aveau sa devină arhitecți renumiți ai perioadei interbelice.

Bibliografie

·      George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Prefața de Eugen Simion, Editura pentru literatură, București, 1966

·      George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Editura Minerva, București, 1972.

·      George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Colecția „Biblioteca Eminescu". Editura Eminescu, București, 1975.

·      Mircea A. Diaconu - Ion Creangă - Nonconformism și gratuitate, Editura Dacia, Colecția Discobolul, 2002, 204 p. ISBN 973-35-1510-8

·      Jean Boutière, Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Junimea, 1976

·      Mircea Mot, Ion Creangă și impactul cu cititorul, Editura Paralela 45

·      Dan Grădinaru, Creangă. Monografie, Editura Allfa, 2002

·      Ion Creangă, "Opere. Ediție critică", coord. Daniel Corbu, Editura Princeps Edit, Iași, 2006.

Documentare din Ion Creangă - Biografie

Ion Creangă – Biografie

Fiul mai mare al lui Ştefan a Petrei Ciubotarul şi al Smarandei, fiica lui David Creangă din Pipirig. Cea dintâi învăţătură a primit-o de la dascălul Vasile a Ilioaei, în chilia anume ridicată de către humuleşteni.

La îndemnul lui David Creangă din Pipirig, îşi continuă învățătura, dar pentru puţin timp, la şcoala din Broşteni, de sub conducerea lui Neculai Nanu, înfiinţată de marele logofăt Alecu Balş.

După avarierea „cocioabei de pe malul stâng al Bistriţei" (casa Irinucăi), revine la Humuleşti, face carte cu dascălul Simion Fosa din Ţuţuieni, de la biserica „Adormirea" din Tg. Neamţ, apoi la Şcoala Domnească din Tg. Neamţ, după 1 iunie 1853, cu profesorul Isaia Teodorescu, zis Popa Duhu, „cuget neobişnuit de îndrăzneţ pentru vremea lui şi pentru funcţia lui socială".

Urmează în 1854 Şcoala de Catiheţi din Fălticeni, iar de la 1 septembrie 1855, la Seminarul Central de la Socola, fiind recomandat de către „catihetul Conta", prin adresa din 9 iulie 1855. Bine pregătit, în urma examinării la care a fost supus, este primit direct în clasa a doua. A făcut limba elină cu profesorul Neofit Scriban (militant pentru luminarea poporului, arhimandrit, închis la Mănăstirea Neamţ de către mitropolitul Veniamin, pentru că se găsiseră la el operele lui Voltaire). Ştiinţele filosofice şi istoria universală le-a făcut cu dr. Ioan Alinescu, iar limba latină cu profesorul D. Stoica.

Exponenţi ai iluminismului francez, fraţii Neofit, Teoctist şi Filaret Scriban, prin opera scrisă şi traducerile făcute din limba franceză, au fost propăvăduitorii ideilor progresiste, unioniste.

Din cauza dificultăţilor familiale e nevoit să urmeze numai cursul inferior al Seminarului Central de la Socola. La sfârşitul lunii iulie 1858, tatăl, Ştefan a Petrei Ciubotarul, moare lăsând o casă plină de greutăţi. La 23 august 1859, se căsătoreşte cu Ileana, fiica preotului I. Grigoriu de la Biserica „Patruzeci de Sfinţi". Slujeşte ca dascăl şi îşi capătă hirotonia la 26 decembrie 1859.

În 1861 figurează printre cei 14 studenţi înscrişi la Facultatea de Teologie din Iaşi, abia înfiinţată în 1860. În anul şcolar 1862-1863 nu mai apare în scriptele facultăţii, care de altfel se şi desfiinţează curând. Din ianuarie 1864 urmează, cu scopul de a intra în învăţământ, Şcoala Preparandală, prima şcoală de învăţători din Moldova. După primul an de studii, la examenul susţinut în 19 iunie 1864, s-a remarcat prin obţinerea unor rezultate deosebite la toate disciplinele. La 29 iunie 1864, la solemnitatea distribuirii premiilor, care a avut loc la Palatul Administrativ, Titu Maiorescu îi înmânează premiul I. Un an mai târziu, la examenul general la care a fost supus în 10 iunie 1865, a primit la toate obiectele nota „eminenţa" (religie, pedagogie, gramatica română, aritmetică, cosmografie, fizică, caligrafie, muzică vocală, aptitudine pedagogică şi purtare).

Activitatea didactică, Ion Creangă şi-a început-o încă din mai 1864, când se afla în primul an de studii la Şcoala Preparandală „Vasile Lupu". În anul următor, Al. I. Cuza semnează decretul 1501 din 5 noiembrie, de numire provizorie a institutorului Ion Creangă la clasa întâia, secţiunea II de la Şcoala Primară „Trei Ierarhi". Scoate, în 1868, abecedarul Metodă nouă de scriere şi cetire, împreună cu V. Receanu, Gh. Ienăchescu, C. Grigorescu, pe care îl îmbunătăţeşte cu includerea în ediţia a V-a (Iaşi, 1876) a povestirii Ursul păcălit de vulpe. Manualul Învăţătorul copiilor a crescut în importanţă prin introducerea poveştilor Inul şi cămeşa, Poveste şi Păcală. Ignorarea canoanelor religioase, ca şi criticarea ierarhiei bisericeşti, i-a atras destituirea din funcţia de diacon, iar ulterior, când la conducerea ministerului se afla Cristian Tell, a fost scos şi din învăţământ.

Pentru a-şi menţine existenţa, a fost nevoit să-şi deschidă un debit de tutun, iar după divorţul pronunţat de către Tribunalul Iaşi, cumpără „bojdeuca" din Ţicău, unde se mută împreună cu Tinca Vartic, bună cunoscătoare de poveşti. Este reîncadrat în învăţământ odată cu venirea lui Titu Maiorescu la conducerea ministerului, în 1874. Un an mai târziu îl cunoaşte pe M. Eminescu, pe atunci revizor şcolar, care, intuindu-i geniul creator, îl îndeamnă să-şi transcrie bogatul repertoriu oral. Înrâurirea lui Eminescu rămâne astfel hotărâtoare pentru destinul său scriitoricesc.

Prezent la „Junimea", citeşte Soacra cu trei nurori, publicată în „Convorbiri literare” (octombrie 1875).

Celelalte scrieri (apărute în „Convorbiri literare”):

·      Capra cu trei iezi - decembrie 1875

·      Punguţa cu doi bani - ianuarie 1876

·      Dănilă Prepeleac - martie 1876

·      Povestea porcului - iunie 1876

·      Moş Nechifor Coţcariul - ianuarie 1877

·      Povestea lui Stan Păţitul - aprilie 1877

·      Povestea lui Harap Alb - august 1877

·      Fata babei şi fata moşneagului - septembrie 1877

·      Ivan Turbincă - aprilie 1878

·      Povestea unui om leneş - octombrie 1878

După trei ani sunt publicate primele două părţi din Amintiri din copilărie (ianuarie, aprilie) şi Popa Duhu (noiembrie). Partea a treia a Amintirilor... este publicată în martie 1882, pentru ca un an mai târziu să apară Cinci pâni.

Albumul macedo-român din 1880 publică Moş Ion Roată, iar în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare „România Jună" din Viena, în 1883, apare povestirea Ion Roată şi Vodă Cuza, reprodusă în „Convorbiri literare” din iunie acelaşi an.

Ultima parte a Amintirilor... apare integral în al doilea volum al ediţiei de la Iaşi (1892), iar Făt Frumos, fiul iepei în „Convorbiri literare” din martie 1898. Evoluţia operei este strâns legată de raporturile literare avute de povestitor, nu numai cu „Junimea", dar şi cu M. Eminescu şi Titu Maiorescu.

Plecarea lui Eminescu la Bucureşti, la „Timpul”, boala care i se accentuează, îi umbresc ultima perioadă a vieţii. Este văzut, însă rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu şi colaborează sporadic la „Contemporanul”. În 1887 renunţă la învăţământ şi solicită pensionarea. La câteva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Eminescu, în 1889, în noaptea de Anul Nou, se stinge la Iaşi, fiind înmormântat în cimitirul „Eternitatea".

Recuperarea manuscriselor, studierea lor şi a însemnărilor făcute pe diverse cărţi, se datorează, la sfârşitul secolului al XIX-lea, lui G.T. Kirileanu, „cel mai important editor ştiinţific al operei marelui povestitor" (Perpessicius).

Trăsătura dominantă a artei, a creaţiei sale, o constituie talentul narativ, povestirea definindu-se preponderent epic, iar tipologia, etic. Umorul operei izvorăşte din viaţă şi o exprimă plenar. Prin opera sa, se înscrie în rândul marilor scriitori ai lumii. Dimensiunea universală este unanim pusă în valoare de J. Boutiere, Angelo de Gubernatis, Mitte Kremnitz, G. Weigand, Constancia Mayzlowna, Lucy Byng, Agnesina Silvestri-Giorgi, Luigi Salvini ca şi de alţi cercetători, iar la noi de către G. Călinescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Valeriu Cristea.

Muzeul Memorial „Ion Creangă”

Documentare din Muzeul memorial „Ion Creangă”

Muzeul Memorial „Ion Creangă”, cunoscut şi sub numele de „Casa Memorială Ion Creangă” sau „Casa Creangă”, se află pe str. Ion Creangă, nr. 8 din Târgu-Neamţ (tel. 004.0233.663320).

Construită în 1830 de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor, casa în care s-a născut şi a copilărit Ion Creangă a fost amenajată ca muzeu în anul 1951. Devenită unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale, aceasta reprezintă, dincolo de semnificaţia sa istorico-literară şi sentimentală, un produs cert al arhitecturii populare specifice perioadei şi ariei etno-culturale în care se încadrează.

Sub acoperişul larg de draniţă, pereţii duraţi din bârne groase peste care s-a aşternut un strat de lutuială, delimitează o singură încăpere cu ferestre înguste şi o tindă unde abia puteai să te învârţi. Intrarea scundă este adăpostită de ploile repezi printr-o prispă lată de câteva palme, iar în spatele casei un acoperământ de scânduri cu pantă repede protejează mai multe obiecte gospodăreşti şi unelte agricole cu certă valoare etnografică.

Exponatele prezentate sunt caracterizate de simplitatea, bunul simţ şi modestia proprie ţăranului moldovean, generând un puternic sentiment de pioşenie, nu numai pentru ceea ce reprezintă ele faţă de amintirea lui Ion Creangă, ci pentru că ele sunt mărturii autentice ale tradiţiei populare a locuitorilor din această parte a ţării.

Muzeul Memorial „Ion Creangă” se poate vizita zilnic, între orele 9-17, din octombrie până în martie, sau 10-18, din aprilie până în septembrie.

Ion Creangă – biografie

Documentare de pe Istoria.md - Ion Creangă

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său, Constantin.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871 apare în „Columna lui Traian” articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rândurile bisericii, fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor, unde inserează trei povestiri: Acul și barosul, Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Un an mai târziu este exclus și din învăţământ și, în ciuda plângerilor și protestelor sale, situația rămâne aceeași. Își câştigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău.

În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale.

În cadrul revistei „Convorbiri literare” publică Soacra cu trei nurori și Capra cu trei  iezi.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.

Cîţiva ani mai târziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea, îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.

Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele însă au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel că nici specialiştii nu mai recunosc stilul marelui arhitect şcolit la Paris.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrățișează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

„În Ion Creangă vedem astăzi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile.”

Pompiliu Constantinescu

Cronologie

preluată din „Ion Creangă – Amintiri din copilărie”, Editura „Litera Internaţional” şi Grupul „Litera”, 2002, editori: Anatol şi Dan Vidraşcu, redactor: Ion Ciocanu

1837 – 1 martie. S-a născut, după cum a mărturisit într-o schiţă de autobiografie, Ion Creangă, „… în satul Humuleşti, judeţul Neamţului, Plasa de Sus, din părinţi români: Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti şi soţia sa, Smaranda…”

1839 – 10 iunie. Data naşterii lui Ion Creangă după metrica satului Humuleşti.

1846 – Septembrie. Ion Creangă începe cursul primar în satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion Humulescu, (Nemţeanu), cu dascălul Vasile a Ilioaiei (Vasilcăi).

1848 – Ion Creangă trece la şcoala învățătorului Neculai Nanu din Broşteni.

1853 – Creangă termină clasa a III-a primară la şcoala publică de la Târgu Neamţ, avându-l ca profesor pe Isaia Teodorescu („popa Duhu”).

1854 – Creangă, numit acum Ion Ştefănescu, termină clasa a IV-a şi, toamna, se înscrie la şcoala de catiheţi din Fălticeni („şcoala de popi”).

1855 – 6 noiembrie. Ion Creangă este admis în anul al II-lea la seminarul din Socola.

1858 – Ion Creangă absolveşte cursul inferior al seminarului.

1859 – 5 noiembrie. Poporăni de la Biserica „Patruzeci de Sfinţi” din Iaşi dau mărturie lui Ion Creangă spre a fi hirotonisit preot.

1860 – 26 octombrie. Îl găsim înscris ca student în anul I la Facultatea de teologie din Iaşi.

1864 – Absolvind un an de studiu la Institutul normal vasilian, Creangă se înscrie la concursul pentru ocuparea postului vacant de institutor la secţiunea a II-a a clasei întâi de la Şcoala Primară Vasiliană „Trei ierarhi”. La 13 noiembrie primea decretul de numire în post.

1865 – 10 ianuarie. Ion Creangă îşi începe activitatea de institutor.

1868 – În august apare „Metodă nouă de scriere şi citire pentru uzul clasei I primare” de Ion Creangă, C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu.

1870 – 20 octombrie. Creangă este mutat la „Şcoala sucursală primară de băieţi nr. 1” din Iaşi (mahalaua Sărărie).

1871 – Dat în judecata consistoriului, în septembrie, pentru conduita sa, e oprit de la „lucrarea diaconiei” „până va da probe de îndreptare”. Era învinuit de a fi mers la teatru, de a fi tras cu puşca asupra bisericii, de a trăi mai mulţi ani despărţit de soţie şi de a se fi tuns. Apare „Învăţătorul copiilor – carte de citit în clasele primare de ambele sexe, cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învățături morale şi instructive” de C. Grigorescu, Ion Creangă şi V. Răceanu.

1872 – Apare a doua ediţie a „Învăţătorului copiilor”.

1874 – Apare ediţia a III-a a „Învăţătorului copiilor”.

1875 – Numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi, Mihai Eminescu face cunoştinţă cu Ion Creangă. Introdus de Mihai Eminescu la „Junimea”, Ion Creangă publică în „Convorbiri literare” „Soacra cu trei nurori” (1 octombrie) şi „Capra cu trei iezi” (decembrie).

1876 – Apare „Povăţuitoriu la citire prin scriere după sistema fonetică” de Gh. Ienăchescu şi Ion Creangă, iar în „Convorbiri literare” – poveştile „Punguţa cu doi bani” (1 ianuarie), „Dănilă Prepeleac” (1 martie) şi „Povestea porcului” (1 iunie).

1877 – Creangă tipăreşte, întâi în broşură, apoi în „Convorbiri literare”, nuvela „Moş Nichifor Coţcariul”. În revistă apar „Povestea lui Stan Păţitul” (1 aprilie) şi „Fata babei şi fata moşneagului” (septembrie).

1878 – Apar în „Convorbiri literare” „Ivan Turbincă” (1 aprilie), „Povestea lui Arap-Alb” (1 august), „Povestea unui om leneş” (octombrie).

1879 – Apare „Geografia judeţului Iaşi” de V. Răceanu, Gh. Ienăchescu şi Ion Creangă.

1880 – În „Albumul macedo-român” apare anecdota „Moş Ion Roată şi Unirea”.

1881 – În „Convorbiri literare” apare prima parte a „Amintirilor din copilărie”. În aprilie apare partea a doua. În „Convorbiri literare” din 1 noiembrie vede lumina tiparului nuvela „Popa Duhu”.

1882 – În „Convorbiri literare” se publică partea a treia a „Amintirilor din copilărie”.

1883 – Ion Creangă dă publicităţii nuvelele „Cinci pâini” şi „Moş Ion Roată şi vodă Cuza”.

1888 – Creangă citeşte în „Cercul literar” al lui Beldiceanu ultima parte a „Amintirilor din copilărie”.

1889 – 31 decembrie. În urma unui atac de epilepsie, Ion Creangă se stinge din viaţă.

1890 – 2 ianuarie. Ion Creangă este înmormântat la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. Apar „Scrierile” lui Ion Creangă, volumul I, cuprinzând „Poveşti” şi „Moş Nichifor Coţcariul”.

1892 – Apar „Scrierile” lui Ion Creangă, volumul II, cuprinzând „Amintiri din copilărie”, „Popa Duhu”, „Cinci Pâini”, „Moş Ion Roată şi Unirea”, „Moş Ion Roată şi vodă Cuza”, „Poezii poporane”, „Poezii proprii”, „Cuvinte, rostiri”.