marți, 23 septembrie 2014

Vicoveanca, Sofia (Sofia Fusa) (23 septembrie 1941)

Sofia Vicoveanca
Sofia Fusa
23 septembrie 1941


Sofia Vicoveanca (numele real fiind Sofia Fusa căsătorită Micu; născută la 23 septembrie 1941, în comuna Toporăuți din județul Cernăuți, România, actualmente în Ucraina) este o renumită solistă de muzică populară din zona Bucovinei.

Cariera muzicală
Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de orașul Cernăuți (astăzi în Ucraina), primind la naștere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe și Veronica Fusa.
Copilăria i-a fost întunecată de greutăți, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde și-a petrecut copilăria. „Părinții mei au fost înstăriți acolo, la Cernăuți, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic”, a mărturisit mai târziu. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-și numele de scenă Sofia Vicoveanca.
Din copilărie, constrânsă de greutățile materiale prin care treceau refugiații, micuța Sofia a învățat să coasă, să țeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu" din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la AnsamblulRapsozii Botoșanilor”...

Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ți pică din cer, nimeni nu-ți dă. Dacă nu muncești, nu ai! (...) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant și în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular și țusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoțiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreți), a fost norocul meu că am și venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor și am avut ce culege de la bătrânii și de la lăutarii din sat.
Sofia Vicoveanca

Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanță artistică și astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de proveniență).
Sofia Vicoveanca a fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul „Zori noi” din Suceava, devenit după decembrie 1989 „Crai Nou”. Împreună, cei doi au un fiu.
Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste și dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele ușor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului.
A efectuat imprimări la Radio București și Iași, pentru televiziune și la Casa de discuri Electrecord. În întreaga sa carieră a scos 10 discuri personale și 6 în colaborare; casete audio și video, CD-uri. S-a remarcat și prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei. A susținut spectacole cu diferite formații artistice în țară și în străinătate, făcând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franța, Danemarca, Germania, Iugoslavia ș.a.
Solista Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoții și stări ale țăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade și doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântece ca „Lume, lume trecătoare”; „M-am sfădit rău cu bădița”; „Am avut un pui pe lume”; „Bătrânețea când te bate”; „Săracă vecina mea”; „Bucovină, mândră floare”; „Ăsta-i joc din Bucovina”” etc. stau martore dedicării sale folclorului românesc.
A jucat și în câteva filme românești, dovedind un real talent actoricesc. A publicat două volume de versuri: „Dureri ascunse” (1996) și „Cu inima-n palme” (2004).

Premii și recunoașteri obținute
Ca o recunoaștere a activității sale de aproape 50 ani în slujba muzicii populare românești, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate mai multe distincții cum ar fi: „Meritul Cultural" clasa a IV-a (1973); Medalia „Tudor Vladimirescu" cl. I (1975); Medalia „Meritul Cultural" cl. I (1976); Crucea Națională „Serviciul Credincios" clasa a III-a (2002); Ordinul Național „Meritul Cultural" în grad de Mare Ofițer (2004) etc.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Sofia Vicoveanca la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. El i-a conferit la 7 februarie 2004 și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
A primit titlul de Cetățean de Onoare al localităților Suceava, Rădăuți, Siret, Pojorâta, Ciocănești și Vicov (jud. Suceava), precum și al comunelor Ion Creangă din județul Neamț și Ciocârlău, din județul Maramureș.
Sofia Vicoveanca a cumpărat în satul Vicovul de Jos un teren de 9 ari, construind o casă nouă, în stil bătrânesc, cu cerdac și cu mansardă în care a amenajat un mic muzeu etnografic, cuprinzând o expoziție de costume țărănești și obiecte de artă populară. Interiorul casei a fost decorat cu lucrurile proprii unui interior de casă țărănească: ladă de zestre, blidar (dulap cu blide), covoare pe perete, icoane, ștergare, legănuț pentru copil și costumele populare purtate de ea.

Eu mă regăsesc mai mult în cântecele de dor, de jale, de amar, bocete, chiar blesteme, piese de o mare încărcătură emoțională, de o mare profunzime a textului, și tocmai de aceea - foarte greu de interpretat. Nu sunt o cântăreață de ritm, dar nevoia m-a făcut și dintr-aceea, pentru că omul vine în sala de spectacol și vrea să-și bucure sufletul. Nu știu cât place, dar știu că nu se confundă glasul meu, omul îl reține. Nu mi-a fost greu să port costumul, pentru că în acest costum eu m-am născut.
Sofia Vicoveanca

Discografie
  • Sînt fată de moldovean (1965):

01. Sunt fată de moldovean
02. Aşa-i fata vicoveană
03. Lăsaţi hora slobodă
04. Ușurică-s, uşurea
05. M-am gătit astăzi de joc

  • Când mergi bade la pădure (1967):

01. Când mergi bade la pădure
02. Ciuboţică, hai la joc
03. C-aşa jucau bătrânii
04. Hora cu strigături

  • Cântec de nuntă (1971):

01. Cântec de nuntă
02. Balada Catrinei
03. Culăieş de la Mitoc
04. Pe sub deal, pe sub pădure
05. Când îngână noaptea zorii

  • Cântec vechi de cătănie (1971):

01. Cântec vechi de cătănie;
02. A trecut viaţa ca gândul;
03. Jocul arcanului
04. Cântec de leagăn
05. Dorule, tu eşti un câine
06. Haida roată măi flăcăi
07. Tot am zis mă duc, mă duc
08. Nevastă de mine nu-i
09. Doru-i dor şi omu-i om
10. Joc din Vicov
11. Când eram la mama fată
12. Cântec de zestre

  • Bucovină, mândră floare (1971):

01. Bucovină, mândră floare
02. După ploi, zile senine
03. La femei aşa le place
04. Cine a scornit doina
05. Ce eşti bade bănuit
06. Trilişeştii din Iaslovăţ
07. Inima, pământ glodos
08. Cine-a zis dragoste mare
09. Care cuc mi-a cântat mie
10. Hora de la Stupca

  • Eu cânt că mi-i lumea dragă (1977):

01. Asta-i hora mare
02. Ardă-l focu măritat
03. Eu cânt ca mi-i lumea dragă
04. La o parte faceţi loc
05. Foaie verde poamă
06. Mă mândresc că sunt româncă
07. Ursăreasca la podea
08. Ştii, mamă, ce-am pus de gând
09. Cântec de nuntă
10. Balada lui Ştefan cel Mare
11. De la mine pân la badea
12. Mult mi-e drag să joc să cânt

  • Ca la Vicov (1977):

01. Ca la Vicov
02. Of, urât, şi iar urât
03. Nu ştiu, mamă, al meu bine
04. Omu-n lume-i ca şi iarba
05. Plângi mireasă şi nu sta
06. La crâşma cu poloboace
07. Scripcăraş cu strună veche
08. Dragul mamei, puiuţ mic
09. Alunaş de pe deluţ
10. Pe imaşul satului
11. Cântec haiducesc
12. Cine nu-i cu horile

  • Lume, cine ți-o zis lume (1977):

01. Lume, cine ţi-o zis lume
02. Ca şi frunza veştejeste
03. Ce mi-e drag nu mi-e urât
04. Doinele din ce-s făcute
05. Hai, bărbate, la cosit
06. Asta-i joc de pe la noi
07. Fa, Frusina
08. Toată lumea noaptea doarme
09. Vai de mine, ce să fac
10. Ce stai, lelişoară-n prag
11. Măi, codrule, măi

  • Dragi îmi mai sunt horile (1977):

01. Hora mare cu strigături
02. Leagănă-te, brad, în vânt
03. Nu mă da, mamă, cu sila
04. Hai, bărbate, la cosit
05. De te duci cumva în lume
06. Sculaţi, gazde, nu dormiţi
07. Dragi îmi mai sunt horile
08. Hai cu toţi la Bălăceană
09. Cântec de leagăn
10. Măi bărbate, măi om bun
11. Noi mergem după mireasă
12. Să trăiască omul meu
13. Spune-mi, spune-mi, mamă
14. Mugurel de primăvară

  • Greu îi dorul când îi dor (1984):

01. Pe-o coastă, pe-un deluşor
02. Şapte mândre-ţi ţin cărarea
03. Măi bădiţă din Boşanci
04. Cine-n lume-o scornit jocul
05. Gospodarii satului
06. Hai la joc, pe rând, pe rând
07. Hai la joc, măi, vătăjei
08. Asta-i hora bătrânească
09. Cântă cucu-n vârf de nuc
10. Drag mi-e badea, bălănel
11. Greu îi dorul când îi dor
12. Bate vânt de primăvară

  • Cântece din culegerea Voevidca (1984):
  • Doamne-ajută-ntr-un ceas bun (1997)
  • Daca n-ari fi horile (2003)
  • Lume, lume trecătoare (2001)
  • Mult mi-i drag să cânt, să joc (2002)
  • Pentru toţi românii mei (1988)
  • Sofia Vicoveanca şi „Lăutarii" din Chişinău (1998) – casetă audio
  • De-aici, din Ţara de Sus (2004)
  • Ăsta-i joc din Bucovina (2006)
  • Oameni dragi şi lume bună (2008)
  • Mă mândresc că sunt româncă (2007)
  • În seara de Ajun (2008)
  • Singură-mi fac voie bună (2009)
  • Lume dragă, am petrecut (2011)
  • Ca la Vicov (2012) - reeditare vinil
  • Oameni dragi şi lume bună (2011) - singurul DVD al artistei, cuprinde 23 de piese

Alte melodii cum ar fi : Păhărel cu floricele, Urâtă-i femeia mută, I-aţi mireasă iertăciune, Cine-şi uită neam şi ţară, Du-te, dorule-n pustie (varianta iniţială a doinei Jelui-m-aş şi n-am cui), Sănătate, eu mă duc şi bocetul Scoală, scoală şi priveşte.

Tot ca şi pe sutele de cântece, artista a adus în fata marelui public şi poezii scrise chiar de ea. Amintim: Ai grijă!, Omule, nu te gândeşti?, Urare, Ce sunt?, Bună dimineaţa etc. Poeziile se găsesc în volumele Dureri ascunse (1996), Cu inima-n palme (2004) şi Taine în adânc păstrate (2009).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *