Cazaban, Jules (16 martie 1903 - 23 septembrie 1963)

Jules Cazaban

16 martie 1903 - 23 septembrie 1963

Wikipedia: Jules Cazaban

   Jules (Iuliu) Cazaban (născut la 16 martie 1903, la Fălticeni; decedat la 23 septembrie 1963, la București) a fost un actor român de teatru și film. A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais. Jules Cazaban a fost fratele scriitorului Theodor Cazaban.

   A urmat gimnaziul și liceul la Fălticeni. Pasionat de muzică, a fost violoncelistul orchestrei Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, condusă de prof. Aurel Mihăilescu. Vocația lui principală a fost, însă, cea actoricească. A început prin a juca în piesele puse în scenă la Liceul „Nicu Gane”. În 1924 s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Iași. A debutat pe scena Teatrului Național din Iași, în piesa „Cafeneaua cea mică” de Tristan Bernard și a jucat, la Teatrul Național din Cernăuți, în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (rolul lui Alioșa), „Volpone” de Ben Johnson, „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Crimă și pedeapsă” după Fiodor Dostoievski, „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în regia lui Victor Ion Popa.

   În 1929 s-a mutat la București, unde a colaborat cu mai multe trupe teatrale independente, printre care compania Maria Ventura, teatrul Bulandra-Maximilian-Storin și trupele îndrumate de Sică Alexandrescu.

Șerbănescu, Horia (16 martie 1924 – 19 septembrie 2010)

Horia Șerbănescu

16 martie 1924 – 19 septembrie 2010

Wikipedia: Horia Șerbănescu

   

Horia Șerbănescu (născut la 16 martie 1924, la București – decedat la 19 septembrie 2010, la București) a fost un popular actor de comedie român şi de revistă, pe scenă și la televiziune. În film, a avut sporadice roluri secundare.

   A debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, interpretând rolul Regelui Mihai în piesa Miss Revista. La aceeași vârstă este descoperit pe scena de la Cărăbuș de regizorul Paul Gusti care-l aduce pe Horia Șerbănescu la Teatrul Național în rolul dublu Statu Palmă Barbă Cot din spectacolul Rodia de Aur. Cum spectacolul a fost primul de acest gen transmis la Radio, Horia Șerbănescu este astăzi cel mai vechi colaborator al Radiodifuziunii Române.

   A jucat pe scena Teatrului din Sărindar – condus de Tudor Mușatescu și pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea. La acesta din urmă a activat ca actor, sufleor, regizor de culise și... dactilografă. S-a transferat apoi la Teatrul Victoria.

   Primul mare succes al său a fost înregistrat la Grădina Volta Buzești cu piesa Profesorul de franceză semnată de Tudor Mușatescu.

   Primul cuplu artistic a fost format de Horia Șerbănescu și Emil Popescu.

   Alături de un alt partener de aur, Radu Zaharescu, actorul a scris istoria Teatrului de Revistă, identificându-se practic, cu existența acestuia, din momentul în care a fost lansat de Constantin Tănase, la „Cărăbuș”. De-a lungul anilor acesta a fost cuplul cel mai solicitat de Televiziunea Română.

Caramitru, Ion (9 martie 1942)

Ion Caramitru

9 martie 1942

Wikipedia: Ion Caramitru

Ion Caramitru (născut cu numele de Ion Horia Leonida Caramitru la 9 martie 1942, la București) este un actor de teatru și film, dar și regizor român de origine aromână. Este președinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Național din București.

Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 - 1993. A fost ministrul culturii între anii 1996 - 2000.

Activitate politică

A participat la revoluția română din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Română în 22 decembrie 1989. Alături de Mircea Dinescu a anunțat la televiziune căderea regimului Ceaușescu.

A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale (figurând pe lista membrilor inițiali anunțați la TVR de Ion Iliescu), apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte.

Mirbeau, Octave (1848 – 1917)

Octave Mirbeau

1848 – 1917

 

Wikipedia: Octave Mirbeau

 

   Octave Mirbeau (născut în 1848 – decedat în 1917), jurnalist, pamfletar, critic de artă, romancier și autor dramatic francez, este una dintre figurile cele mai originale din literatura perioadei „Belle Époque”.

 

Viața și activitatea literară

 

Tinerețea

 

   După o tinerețe petrecută într-un târg din Perche unde se sufoca, Rémalard, și studii secundare mediocre la colegiul iezuit de la Vannes, se vede condamnat, cu sufletul mortificat, să se dedice notariatului în sat, când, doi ani după experiența traumatizantă a războiului din 1870, răspunde la apelul fascinantului conducător bonapartist Dugué de la Fauconnerie, care îl angajează ca secretar particular, îl ia la Paris și îl introduce în L’Ordre de Paris.

   Acesta este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (ca si secretar particular), «face trotuarul» (ca şi ziarist plătit al ziarului L’Ordre bonapartist, și al ziarului Le Gaulois monarhist), și pe «negrul» (scrie o duzină de volume, romane și nuvele, pentru diverși angajatori).

Galilei, Galileo (15 februarie 1564 – 8 ianuarie 1642)

Galileo Galilei

15 februarie 1564 – 8 ianuarie 1642

Wikipedia: Galileo Galilei

   Galileo Galilei (născut la 15 februarie 1564 – decedat la 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”

   Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

   Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum că Pământul ar fi centrul universului.

Dobrică, Gil (14 februarie 1946 – 17 aprilie 2007)

Gil Dobrică

14 februarie 1946 – 17 aprilie 2007

Wikipedia: Gil Dobrică

   Gil Dobrică (născut la 14 februarie 1946, în comuna Dăbuleni; decedat la 17 aprilie 2007, la Craiova) A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues din România. A avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată „Country roads” („Drumuri de țară” - modificată în „Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

Biografie

   S-a născut la țară, în comuna Dăbuleni, județul Dolj, într-o familie cu nouă copii, Gil fiind cel mai mic. La 14 ani și-a luat fratele cel mare și a plecat la Craiova, la școala de meserii, unde a devenit strungar. A colindat toată țara cu Cenaclul Flacăra și cu „Serbările Scânteii Tineretului“. Un coleg de muncă era un mare iubitor de muzica neagră și i-a insuflat viitorului solist pasiunea pentru Ray Charles, care a devenit în scurt timp idolul său. Gil a început să cânte piese rock și soul de la 17 ani: cânta pentru studenți, pe gratis, la Clubul Uzinei „7 noiembrie“ și îi detrona pe cei care cântau jazz, swing, foxtrot.

   Cânta piese din repertoriul unor artiști precum Aretha Franklin, Otis Redding, Arthur Conley, Little Richard, Hendrix, Beatles, Rolling Stones, fapt care i-a permis să se bucure de o mare popularitate.

Holban, Anton (10 februarie 1902 – 15 ianuarie 1937)

Anton Holban

10 februarie 1902 – 15 ianuarie 1937

Wikipedia: Anton Holban

Anton Holban (născut la 10 februarie 1902, la Huși — decedat la 15 ianuarie 1937, la București) a fost un scriitor, romancier și eseist român.

Biografie

Este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri și fragmente din romane. Urmează școala primară la Fălticeni. După despărțirea părinților, copilul crește în casa Lovineștilor. Își continuă studiile la Fălticeni, Focșani și București, unde își dă bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, alegându-și ca specialitate limba și literatura franceză.

Licențiat în limba franceză al Facultății de Litere și Filosofie din București, doctorat nefinalizat în Franța, pe tema dandyismului lui Jules-Amédée Barbey d'Aurevilly. După participarea la cursurile de vară la Dijon, se reîntoarce în Franța pentru pregătirea doctoratului, cu opera lui d’Aurevilly.

Verne, Jules (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

Jules Verne

8 februarie 1828 – 24 martie 1905

Wikipedia: Jules Verne

Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne) (născut la 8 februarie 1828, la Nantes, Franța – decedat la 24 martie 1905, la Amiens, Franța) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice.

În 1863, editorul Pierre-Jules Hetzel (1814-1886) i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate în publicația pentru tineret Magasin d'éducation et de récréation. Minuțios documentate, romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea (Copiii căpitanului Grant (1868), Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873), Mihail Strogoff (1876), Steaua Sudului (1884),Vulcanul de aur, etc.), cât și lumi imaginare (De la Pământ la Lună (1865), Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Robur Cuceritorul (1886),

Brăila, Ștefan Mihăilescu (3 februarie 1925 – 19 decembrie 1996)

Ștefan Mihăilescu–Brăila

3 februarie 1925 – 19 decembrie 1996

Wikipedia: Ștefan Mihăilescu–Brăila

Ștefan Mihăilescu-Brăila (născut la 3 februarie 1925, la Brăila – decedat la 19 septembrie 1996, la București) a fost un actor român, artist emerit.

Biografie

S-a născut pe 3 februarie 1925, a urmat cursurile primare și secundare în orașul natal, dedicându-se carierei scenice de timpuriu. Din 1949 până în 1954, Ștefan Mihăilescu Brăila a jucat la Teatrul „Maria Filotti”, în spectacole ca „La Ilie bun și vesel”, de Ion Damian, „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, „Poveste de dragoste”, de Margarita Aligher, „Burghezul gentilom” de Moliere, „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, „Nunta lui Kecinski”, de Suhovo Kobalin și „Ultima oră”, de Mihail Sebastian. Debutează în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolata cu alune, în 1978, Păcală (1974), Nea Mărin miliardar (1979), Elixirul tinereții, în 1978. Bachus din filmul Secretul lui Bachus (1984), realizat de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. «Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului. Pleiada de aur. Pentru rolul lui "Bachus", l-am "ochit" încă de la început pe Ștefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul și apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui "Bachus". Capătă o privire de gheață care parcă tăia ca un laser» spunea Geo Saizescu despre actorul brăilean.

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Ștefan Mihăilescu-Brăila i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.

Moraru, Marin (31 ianuarie 1937)

Marin Moraru

31 ianuarie 1937

Wikipedia: Marin Moraru

 

Marin Moraru

Marin Moraru (născut la 31 ianuarie 1937, la București) este un actor român de teatru și film.

Biografie

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în orașul București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L. Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale.

După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).

După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde este actor și în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Național din București.

Nicolaus Olahus (1493 – 1568)

Nicolaus Olahus

1493 – 1568

Bustul lui Nicolaus Olahus de la Orăştie

Wikipedia: Nicolaus Olahus

   Nicolaus Olahus (născut la 10 ianuarie 1493, la Sibiu — decedat la 15 ianuarie 1568, la Pojon, astăzi Bratislava) a fost un umanist, istoriograf și om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei.

Biografie

   Este cunoscut faptul că în anii tinereții sale, între cca 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea și mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodată regentă a Olandei, deținând funcția de secretar-consilier la curtea regală. În 1542 Nicolaus Olahus și-a început cariera politică. Două decenii mai târziu, în anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium și, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei. În această calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei cu turcii la Mohács în anul 1526.