Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (născut la 15
ianuarie 1850, Botoșani – decedat la 15 iunie 1889, la București) a fost un
poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica
literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat
viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar
relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele
tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea
pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de
voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea
stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea
paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme,
bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind
influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică,
de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de
teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o
vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui
Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la
Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui
Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice
sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a
acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada
în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți
din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai
opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă
