Negruzzi, Constantin (Costache) (1808 - 24 august 1868)

Constantin (Costache) Negruzzi

(1808 - 24 august 1868)

Wikipedia: Constantin Negruzzi

Constantin (Costache) Negruzzi (născut în anul 1808, în satul Hermeziu din județul Iași – decedat la 24 august 1868) a fost un om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.

Cronologie

1808 – Se naște la Trifeștii Vechi (Iași) Costache Negruzzi, fiul paharnicului Dinu Negruț și al Sofiei Hermeziu. După ce învață în casă limba greacă și franceză, își însușește limba română cu un dascăl de la Seminarul de la Socola, episod povestit cu mult umor în Cum am învățat românește. Adevărata românească o învață după cărțile populare Floarea darurilor și Istoria lui Arghir și a prea-frumoasei Elene și după cartea lui Petru Maior: Despre începutul românilor – „Astfel Petru Maior m-a învățat românește.“...

1821 – 1822 – Familia părăsește Iașii în urma mișcării eteriste, stabilindu-se la moșia Șărăuți din ținutul Hotinului, apoi la Cernăuți, unde viitorul scriitor a avut privilegiul de a-l cunoaște pe Aleksandru Pușkin, exilat aici de autoritățile țariste.

1823 – Familia se întoarce la Iași.

1826 – Moare tatăl scriitorului, Dinu Negruț.

1825 – 1835 – În urma morții tatălui, ocupă diverse funcții administrative, de la aceea de diac la vistierie până la cea de secretar al Adunării Obștești.

1835 – Traduce Triizăci ani sau viața unui jucătoriu de cărți după opera cu același titlu a lui Victor Ducange și M. Dinaux.

1836 – În Muzeul Național (nr. 36, 37) apare Corespondența dintre doi români, unul din Țara Românească și altul din Moldova, pe de o parte I.H. Rădulescu, pe de alta C. Negruzzi, pe teme lingvistice de mare actualitate: simplificarea alfabetului, introducerea neologismelor, limba română unitară.

1837 – Traduce, la îndemnul lui Heliade care proiectase acea vestită Bibliotecă universală, Angelo, tiranul Padovei și Maria Tudor, drame ale lui Hugo. Publică poemul Aprodul Purice, sursa de inspirație fiind o legendă din O samă de cuvinte a lui I. Neculce, gândit drept un fragment din proiectata epopee Ștefaniada.

1837 – 1838 – Curierul de ambe sexe al lui Heliade publică nuvela romantică Zoe, apoi traducerea poemului Șalul negru de Aleksandr Pușkin.

1839 – Tot în Curierul de ambe sexe publică povestirea anecdotă Au mai pățit-o și alții, în Albina Românească apare Regele Poloniei și domnul Moldovei.

1840 – Apare la Iași Dacia literară sub direcția lui Kogălniceanu, a lui Alecsandri și a lui C. Negruzzi. În chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul, care este de asemenea si prima nuvela istorica din literatura română. G. Călinescu afirmă: „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică «Alexandru Lăpușneanul», care ar fi devenit o scriere celebră ca și «Hamlet«» dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale“. Face parte din comitetul de direcție al Teatrului Național din Iași, alături de Kogălniceanu și de Alecsandri. Publică în Albina Românească nuvela Provințialul, devenită Fiziologia provințialului.

1842 – În Albina Românească apare Păcală și Tândală sau Morala moldovenească: „capodopera acestei proze de hilaritate clasică este «Păcală și Tândală», deschizând drumul lui Anton Pann și a lui Ion Creangă“ (G. Călinescu).

1844 – În Propășirea apare prelucrarea Toderică după Federigo a lui Prosper Merimée, care nemulțumește autoritatea domnească; autorul este exilat, iar revista oprită. Tipărește Vânătorul bun, o carte pe tema vânătorii pe care Odobescu o cunoaște, devenindu-i model pentru Pseudo-kinegeticos, operă terminată cu un fragment negruzzian.

1846 – În Almanahul de învățătură apare nuvela istorică Sobieski și românii.

1848 – Conservator în gândire, un cumpătat, având relații bune cu domnitorul, Negruzzi nu este printre participanții la evenimentele revoluționare din acest an.

1849 – La Teatrul Național din Iași se reprezintă vodevilul Doi țărani și cinci cârlani, devenit Cârlanii.

1850 – Este numit director al departamentului finanțelor; devine membru al unei loji masonice din Iași.

1851 – Publică farsa într-un act Muza de la Burdujeni la sfârșitul căreia Negruzzi adaugă o notă: „Noi am zis - nu ne mai aducem aminte unde - că sunt mulți care schingiuesc și sfâșie frumoasa noastră limbă și în loc de creatori se fac croitori, și croitori răi. Asta ne-a îndemnat a compune această mică comedie crezând că facem un bine arătând ridicolul unor asemine neologiști“.

1853 – Negruzzi scoate revista Săptămâna.

1855 – În România literară a lui V. Alecsandri apar Istoria unei plăcinte și Ochire retrospectivă.

1857 – Apare volumul Păcatele tinereților, care cuprinde toate scrierile lui Negruzzi grupate în patru cicluri:

I. Amintiri din junețe (Cum am învățat românește, Zoe, O alergare de cai);

II. Fragmente istorice (Aprodul Purice, Alexandru Lăpușneanul, Sobieski și românii, Regele Poloniei și domnul Moldovei);

III. Neghină și Pălămidă (Cârlanii, Muza de la Burdujeni);

IV. Negru pe alb (Scrisori de la un prieten).

1862 – În revista Din Moldova apar Studii asupra limbii române.

1866 – La înființarea Societății Academice Române este numit membru al acesteia.

1868 – C. Negruzzi moare la Iași, fiind înmormântat la moșia sa Trifești.

Biografie

Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzășească, ajuns boiernaș în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu.

În 1809, mama sa s-a stins din viață.

Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iași, iar românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuși mărturisește într-un articol intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.

Izbucnind revoluția din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul rus Pușkin, care-i deșteaptă gustul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.

După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau toți fiii de boieri pe atunci.

În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), și câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioților de peste munți, studiază istoria și dădu la lumină Aprodul Purice ca un fel de protestare indirectă la adresa domnului și boierilor din timpul său.

Ales, în 1837, deputat de Iași în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcționar superior, și ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor de progres. În 1840 este ales primar al orașului Iași.

Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.

Se stinge din viață la 24 august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.

Activitatea literară

Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Șalul negru după Alexandr Pușkin. Apoi întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie, pentru că a căutat să întrebuințeze un vers analog cu al poetului francez, vers greu de făcut în românește, mai ales în timpul când scria Negruzzi (ex. Pasul de arme al Regelui Ioan) și pentru că multe din ele exprimă foarte bine ideea autorului într-o românească curată. Dintre cele mai reușite cităm Uriașul. O altă traducere importantă este a Satirelor lui Antioh Cantemir, din rusește, făcută împreună cu Alexandru Donici.

Negruzzi a scris și poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui. Cea mai însemnată lucrare în versuri e Aprodul Purice. Începutul e pastoral; tonul epic e păstrat câtva, dar interesul și calitățile poetice scad de la un moment și de aci încolo este numai o cronică rimată.

Poetul începe prin a ne descrie starea liniștită a Moldovei care scăpase de războaie. Hroiot, un general ungur al regelui Matias Corvin, aflând că Ștefan este departe de hotarele ungurești, hotărî să facă o năvălire în principat ca să se răzbune împotriva lui Ștefan, care-l învinsese de multe ori. Pregătirile pe care încep să le facă ungurii sunt însă aflate de un român, care se găsea rătăcit prin armata dușmană. Acesta, îmboldit de iubirea de patrie, alergă la pârcălabul din Roman și-i spuse ce se uneltea între unguri. Pârcălabul a trimis în pripă un curier la Ștefan și în același timp a luat oarecare măsuri ca să întâmpine pe inamic dacă ar sosi mai înainte.

Operele în proză sunt împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele tinerețelor (1857). În prima intră Amintirile din junețe, câteva povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu Zoe (1829) și O alergare de cai (1840), nuvele în care intriga e bine condusă și plină de interes, iar limba e românească și cu expresiuni nimerite. Fiziologia provințialului reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă în limba română.

Tot în această grupă intră și povestea Toderică, jucătorul de cărți (1844), imitată cu destulă libertate după Federico de Prosper Mérimée. E vorba aici de un jucător de cărți care pierduse toată averea, și găzduind odată pe Iisus Hristos și pe Sfântul Petru, a obținut ca răsplată trei lucruri: cărțile pe care le avem în mână au fost dăruite cu putere ca totdeauna să aducă câștig lui Toderică, pomul de la ușa lui să fie așa că oricine se va sui să nu se poată coborî fără voia lui, în fine un scaun de asemenea fu blagoslovit ca oricine va sta pe el să nu se ridice fără voia lui Toderică. Cu mijloacele acestea el făcu avere mare, scăpă în câteva rânduri de moarte și în fine, când muri, izbuti să intre în rai prin șiretenia lui.

Această glumă nevinovată, despre care însuși Negruzzi ne spune că s-a tipărit mai mult ca să umple coloanele revistei decât cu vreo pretențiune literară, supără grozav clerul și administrația din acel timp -1844 - încât îl trimiseră în exil la o mănăstire, iar revista Propășirea a fost suspendată.

Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este Alexandru Lăpușneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de referință ale literaturii române. Nuvela se compune din patru părți, fiecare purtând un motto, care este tema ei. Iacob Eraclid, cunoscut sub numele de Despot Vodă, fusese ucis de Tomșa, care devenise domn al Moldovei; Alexandru Lăpușneanu, care mai domnise o dată, vine cu oști turcești ca să reintre în posesia tronului.

A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăți. În unele se găsesc observări critice și satirice asupra obiceiurilor societății; în alte notițe despre diferiți scriitori (Scavin, Alexandru Donici), în alte amintiri personale sau povestiri din istoria țării. Tonul este în genere glumeț, potrivit cu genul acesta chiar când tratează chestiuni serioase și tratează și asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie și la limbă. Scrisorile au fost publicate antum în volumul Negru pe alb.

Negruzzi ia parte la discuțiile cu Ion Heliade Rădulescu și cu ardelenii și înfățișează, chiar din primii ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai cuminte. Scrisorile acestea sunt un bogat izvor de informații de tot felul, de care nu se poate lipsi cel care voiește să cunoască viața socială și culturală a epocii dintre 1838-39.

Negruzzi s-a ocupat și de teatru. Știm că a fost unul din cei care au pornit mișcarea din 1840. Pentru aceasta a tradus din franceză și a scris și lucrări originale - slabe ca întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: Cârlanii, vodevil într-un act (1857) și Muza de la Burdujeni (1850), în care își propune să ridiculizeze pe puriști și neologiști.

Casa Memorială

„Constantin Negruzzi”

din satul Hermeziu, comuna Trifești, judeţul Iaşi

Wikipedia: Casa Memorială „Constantin Negruzzi” din Trifești

Casa memorială „Constantin Negruzzi” este muzeu orășenesc, secție a Muzeului Literaturii Române din Iași, înființat în casa în care s-a născut și a trăit scriitorul Costache Negruzzi (1808-1868) în satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași.

Ansamblul curții familiei Negruzzi a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-B-04193 și fiind alcătuit din următoarele patru obiective:

Biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena" - datând din anul 1839 și având codul IS-II-m-B-04193.01

Casele familiei Negruzzi - datând din secolul al XIX-lea și având codul IS-II-a-B-04193.02

Parcul - datând din secolul al XIX-lea și având codul IS-II-m-B-04193.03

Mormântul scriitorului Costache Negruzzi - datând din secolul al XIX-lea și având codul IS-IV-m-B-04193.04

Istoricul clădirii

Conacul familiei Negruzzi datează din perioada anilor 1807-1810, aparținând mai întâi lui Dinu Negruț (tatăl scriitorului Costache Negruzzi), care a primit la căsătoria sa cu Sofia Hermeziu, ca zestre, moșia Trifeștii Vechi (localitate care apoi s-a numit Hermeziu, din 1967 Lunca Prut și din 1996 din nou Hermeziu).

În această casă s-au născut și/sau au trăit mai multe personalități ale istoriei românești:

- postelnicul Constantin (Costache) Negruzzi (1808-1868) - scriitor, membru al Academiei Române chiar de la înființare, președinte al Eforiei Iașilor, director în câteva rânduri al Visteriei Moldovei, efor al școlilor, codirector al Teatrului Național din Iași (împreună cu Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), ministru al finanțelor, părintele nuvelei istorice românești (Alexandru Lăpușneanu); s-a născut și a locuit la Hermeziu, fiind înmormântat în curtea bisericii din sat;

- Leon C. Negruzzi (1840-1890) - scriitor junimist, fost prefect al județului Iași, primar al Iașului și senator de Iași; a trăit la Hermeziu și a fost înmormântat în curtea bisericii din sat;

- Iacob C. Negruzzi (1842-1932) - scriitor, președinte și vicepreședinte al Academiei Române, unul din cei cinci membri fondatori ai societății Junimea și secretar perpetuu, timp de 25 de ani, al revistei Convorbiri literare; s-a născut la Hermeziu;

- Mihai L. Negruzzi (1873-1958) - general, scriitor, memorialist, fost primar de Iași și rezident regal al Ținutului Prut (1938); fiul lui Leon Negruzzi, a trăit la Hermeziu în 1930;

- Ella L. Negruzzi (1876-1949) - prima femeie avocat din România; născută la Hermeziu.

- Leon M. Negruzzi (1899-1987) - scriitor de limbă franceză și traducător în limba franceză a numeroase pagini de literatură română; fiul generalului Mihai Negruzzi, a locuit pentru o perioadă la Hermeziu.

În conacul familiei Negruzzi au poposit ca oaspeți în decursul timpului domnitorii Mihail Sturdza și Alexandru Ioan Cuza, scriitorii Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Petre P. Carp, majoritatea scriitorilor junimiști și reputați actori ai Teatrului Național din Iași, muzicieni ca Eduard Caudella, în prezența căruia cei doi frați, Leon și Iacob, cântau la pian și flaut. În anul 1968 s-a amplasat aici o placă de marmură ce marca 100 ani de la moartea scriitorului Costache Negruzzi, cu un citat din Vasile Alecsandri, 1868-1968 „Costache Negruzzi este un nume scump României și va rămîne în pleiada pionierilor intelectuali ai neamului nostru." V. Alecsandri.

După ce în perioada regimului comunist a servit pe post de sediu al CAP-ului local, Muzeul Literaturii Române din Iași, prin muzeografii Constantin-Liviu Rusu și Olga Rusu, s-a ocupat între anii 1993-1995 de restaurarea casei, reconstituind viața și activitatea acestei familii de cărturari.

Organizarea muzeului

Casa memorială Costache Negruzzi de la Hermeziu a fost inaugurată ca muzeu la 7 octombrie 1995 și conține cinci săli de expoziție, precum și o sală multifuncțională pentru manifestări de amploare. Casa memorială cuprinde o expoziție documentară și reconstituirea muzeografică a patru camere memoriale.

Holul central, în care este amenajată expoziția documentară, însumează manuscrise, cărți în ediții prime și cu autografe, fotografii edite și inedite, fotocopii, obiecte care au aparținut scriitorilor (pipă, medalii, ștampile, ceasornic solar etc.), numeroase extrase din operele lor, precum și ale exegeților acestora, fișe bio-bibliografice și genealogice, tablouri și portrete în ulei și busturi în ghips.

Camerele memoriale: salon de muzică, bibliotecă-birou, sufragerie, dormitor sunt amenajate cât mai aproape de destinația lor originară, punând în evidență piese de mobilier, instrumente muzicale (flautul lui Iacob, pianul lui Leon etc.), fotografii, portrete ale membrilor familiei sau ale prietenilor, realizate de artiști plastici ieșeni contemporani, stampe de epocă, covoare, piese de iluminat, mobilier de sufragerie original.

Biblioteca conține o reconstituire a colecțiilor de ziare și reviste, cărți, calendare, ediții numeroase ale operelor negruzziștilor, carte veche românească, manuscrise, literatură franceză, germană, greacă, latină, italiană etc.[3]

Muzeul a fost nominalizat, între alte 65 din 20 țări ale Europei, de către Fundația EMYA din Bristol pentru Premiul Muzeului European al anului 1997. A fost vizitat pentru selecție la data de 4 octombrie 1996 de către Ann Nicholls, administrator al Fundației Emya din Bristol (Anglia) și de Wym Vander Weiden, director al Muzeului de Istorie Naturală din Leiden (Olanda), membru al juriului, p placă de marmură marcând acest eveniment.

La data de 20 mai 2001, a avut loc manifestarea culturală „Popas moldav la familia Negruzzi", având loc cu acest prilej o prelegere pe tema „Constantin Negruzzi”, azi susținută de profesorul universitar Liviu Leonte, lansarea broșurii Casa memorială „Constantin Negruzzi", redactata de un colectiv al MLR condus de muzeograful Olga Rusu și tipărită în 500 de exemplare pe cheltuiala lui Matei Fotiade, precum și a volumului „Constantin Negruzzi" al lui Serghei Colosenco, care reconstituie prin careuri rebusistice viața și activitatea cărturarului. Cu acest prilej, urmașii familiei (printre care Irina Fotiade, strănepoata scriitorului Costache Negruzzi și Matei Fotiade) au anunțat donarea conacului către Muzeul Literaturii Române din Iași.

Casa memorială Costache Negruzzi de la Hermeziu poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10.00 - 17.00.