Moş Ion Roată şi Unirea (Ion Creangă)

MOŞ ION ROATĂ ŞI UNIREA

Ion Creangă

La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale

Amintiri din copilărie (Ion Creangă)

AMINTIRI DIN COPILĂRIE

I

Ion Creangă

Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne,

Cinci pâini (Ion Creangă)

CINCI PÂINI

Ion Creangă

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni.

Prostia omenească (Ion Creangă)

PROSTIA OMENEASCĂ

Ion Creangă

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile,

Inul şi cămeşa (Ion Creangă)

INUL ŞI CĂMEŞA

Ion Creangă

Inul:

— Ştii tu, cămeşă dragă, ce erai odată?

— Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii.

Povestea porcului (Ion Creangă)

POVESTEA PORCULUI

Ion Creangă

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii.

Moş Nichifor Coţcariul (Ion Creangă)

Moş Nichifor Coţcariul

Ion Creangă

Moş Nichifor nu-i o închipuire din poveşti, ci e un om ca toţi oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Ţuţuenii din Târgul Neamţului,

Povestea lui Stan-Păţitul (Ion Creangă)

POVESTEA LUI STAN-PĂŢITUL

Ion Creangă

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute.

Povestea lui Harap-Alb (Ion Creangă)

POVESTEA LUI HARAP-ALB

Ion Creangă

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată.

Capra cu trei iezi (Ion Creangă)

CAPRA CU TREI IEZI

Ion Creangă

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte.

Fata babei şi fata moşneagului (Ion Creangă)

FATA BABEI ŞI FATA MOŞNEAGULUI

Ion Creangă

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă;

Păcală (Ion Creangă)

PĂCALĂ

Ion Creangă

Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală.

Soacra cu trei nurori (Ion Creangă)

SOACRA CU TREI NURORI

Ion Creangă

Era odată o babă, care avea trei feciori ’nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte.

Creangă, Ion (1 martie 1837 – 31 decembrie 1889) I

Documentare din Wikipedia, Ion Creangă

Ion Creangă (născut la 1 martie 1837, la Humulești, decedat la 31 decembrie 1889, la Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”.

Biografie

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în „Fragment de biografie” că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu. Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale „Amintiri din copilărie”. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern („tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l

Eminescu, Mihai (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) III - Poezii

Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,

Rămâi, rămâi, cu bine!

Mă voi feri în calea mea

De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele,

Să mă îmbăt şi de scântei

Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,

Eu mă uitam prin ramuri

Şi aşteptam să te arăţi

La geamuri.

Eminescu, Mihai (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) II

Cronologie

Ediţia I a Poesiilor lui M. Eminescu

(www.mihaieminescu.ro)

1850

 Se naşte, în oraşul Botoşani, Mihail, al şaptelea copil din cei unsprezece ai lui Gheorghe şi Raluca Eminovici (Raluca provenea din familia Iuraşcu). Unele mărturii îi fixează ca dată a naşterii 14 decembrie 1849, iar numele de Mihai i se va impune mai târziu. Familia cobora, pe linie paternă, din Transilvania, de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgeşti, obligaţiilor militare şi a persecuţiilor religioase. Bunicii săi, Vasile şi Ioana, au trăit în Călineştii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comună întemeiată de emigranţii transilvăneni. Mor din cauza epidemiei de holeră din 1844 şi, poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaşte şi nu-i evocă în scrierile sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova şi îndeplineşte funcţia de administrator de moşie. Este ridicat la rangul de căminar şi îşi întemeiază gospodăria sa la Ipoteşti, în Ţinutul Botoşanilor.

Familia sporeşte repede şi se nasc, înaintea poetului, Şerban (1841), Nicolae (1843), Gheorghe (1844), Ruxandra (1845), Ilie (1846), Maria (1848), iar după el, Aglaia (1852), Harieta (1854), Matei (1856) şi Vasile (?). mor, înainte de-a ieşi din copilărie, Ruxandra, Maria şi Vasile.

Căminarul, om cu dragoste de carte, îşi trimite băieţii şi chiar o fată, Aglaia, să facă studii la