Cazaban, Jules (16 martie 1903 - 23 septembrie 1963)

Jules Cazaban

16 martie 1903 - 23 septembrie 1963

Wikipedia: Jules Cazaban

   Jules (Iuliu) Cazaban (născut la 16 martie 1903, la Fălticeni; decedat la 23 septembrie 1963, la București) a fost un actor român de teatru și film. A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais. Jules Cazaban a fost fratele scriitorului Theodor Cazaban.

   A urmat gimnaziul și liceul la Fălticeni. Pasionat de muzică, a fost violoncelistul orchestrei Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, condusă de prof. Aurel Mihăilescu. Vocația lui principală a fost, însă, cea actoricească. A început prin a juca în piesele puse în scenă la Liceul „Nicu Gane”. În 1924 s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Iași. A debutat pe scena Teatrului Național din Iași, în piesa „Cafeneaua cea mică” de Tristan Bernard și a jucat, la Teatrul Național din Cernăuți, în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (rolul lui Alioșa), „Volpone” de Ben Johnson, „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Crimă și pedeapsă” după Fiodor Dostoievski, „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în regia lui Victor Ion Popa.

   În 1929 s-a mutat la București, unde a colaborat cu mai multe trupe teatrale independente, printre care compania Maria Ventura, teatrul Bulandra-Maximilian-Storin și trupele îndrumate de Sică Alexandrescu.

În 1941 a fost angajat la Teatrul Nostru, condus de Dina Cocea. După 1944 a jucat la Teatrul Municipal din București, condus de Lucia Sturdza-Bulandra (la 18 septembrie 1947 a devenit chiar director adjunct al teatrului). A avut interpretări de mare succes în: „Cum vă place” (în rolul bufonului Touchstone) și „A douăsprezecea noapte” (Malvoglio) de Shakespeare, „Vizita bătrânei doamne” de Dürrenmatt (rolul Alfred III), „Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller (Willy Loman), „Mamouret” de J. Sarment, „Nu se știe niciodată” de G. B. Shaw (chelnerul William), „Baia” de Maiakovski (Teribilov), „Take, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa (Ianke).

   A avut o bogată activitate în cinematografie, radio și televiziune și a fost profesor la Institutul de artă teatrală și cinematografică „I. L. Caragiale” din București. A primit distincția de Artist al poporului și a fost laureat al Premiului de Stat. În ultima parte a vieții a dorit să-și revadă fratele mai mic, Theodor, scriitorul, aflat în exil la Paris. Autoritățile comuniste au acceptat să-i acorde pașaportul numai cu condiția de a nu se vedea la Paris cu nici un exilat român. În aceste condiții, Jules Cazaban a renunțat la pașaport și la călătorie.

   Căsătorit cu actrița Irina Nădejde, fiica jurnalistului și cronicarului dramatic Iosif Nădejde, a avut un fiu, compozitorul si muzicologul Costin Cazaban. Jules Cazaban este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

   A fost distins cu titlul de Artist Emerit.

Filmografie

•  „Bulevardul «Fluieră Vântu»” (1950)
• „Viața învinge” (1951)
• „Brigada lui Ionuț” (1954)
• „Bijuterii de familie” (1957)
• „Băieții noștri” (1959)
• „Telegrame” (1959)
• „Furtuna” (1960)
• „Setea” (1960)
• „Darclée” (1961)
• „Celebrul 702” (1962)
• „Vacanță la mare” (1962)
• „Corigența domnului profesor” (1966)